Categories: Sfaturi juridice

Clauzele penale stipulate in facturile fiscale pot fi invalidate in instanta

Prin Decizia nr. 583/2005, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ și fiscal, a statuat că factura semnată de delegatul pârâtei, care avea puteri limitate, servește doar ca probă a îndeplinirii obligației de preluare a mărfii contractate, fără a avea semnificația acceptării clauzei penale prevăzute în factura respectivă.

Astfel, Curtea de Apel a reținut că, în condițiile în care din depoziția martorului reiese fără echivoc faptul că delegatul pârâtei avea puteri limitate circumscrise efectiv operațiunii de preluare a mărfii contractate, factura semnată cu acest prilej servește doar ca probă a îndeplinirii unei obligații comerciale contractată în formă simplificată, acceptabilă în comerț, unde raporturile se derulează cu celeritate. Numai că acest principiu nu poate fi opus și în situația stabilirii unor condiții de responsabilitate circumscrise evaluării pe cale convențională a daunelor-interese specifice clauzei penale.

Textul integral al Deciziei Curtea de Apel Cluj poate fi consultat aici.

În concluzie, în cazul în care doriți să vă asigurați că partenerul dvs. de afaceri vă achita la timp facturile, sub sancțiunea plății de penalități de întârziere, este recomandabil să inserați obligația de plată a penalităților într-un contract, încheiat în formă scrisă, iar nu doar în cadrul facturilor fiscale.

Citește mai multe articole juridice pe http://pro-legal.ro/

Share
Published by
Pro-Legal .ro

Recent Posts

Invitație de suflet la UMF în cadrul LiteraTURA – întâlniri cu scriitori: Anca-Iulia Beidac

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” din Timișoara vă invită, în cadrul programului acțiuni…

54 de minute ago

24 martie – Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei

Ziua Mondială de Luptă Împotriva Tuberculozei este marcată în fiecare an, în data de 24…

4 ore ago

Casa de Cultură a prezentat programul oficial al Târgului de Paște Timișoara

Concerte de muzică clasică, spectacol itinerant stradal, ateliere creative pentru copii, activități sportive, concursuri cu…

5 ore ago

Cosmin Tabără, din nou pe șantierul ”copilului său”, șantierul LEGO. El recomandă lansarea licitației pentru linia de tramvai/VIDEO

Fostul viceprimar al Timișoarei, plecat șef la București între timp, a vizitat șantierul stadionului LEGO…

5 ore ago

Marilen Pirtea analizează influența tehnologiei digitale asupra relațiilor sociale

Marilen Pirtea, rectorul Universității de Vest Timișoara analizează rezultatele raportului World Happiness și concluzionează că…

5 ore ago

Sâmbătă, „Lada cu Zestre” ajunge la Ghiroda

Sâmbăta aceasta, pe 28 martie, Ghiroda va fi gazda Festivalului - Concurs „Lada cu Zestre”,…

6 ore ago