Categories: Info si Utile

Club Interact in Buzias

La finele săptămânii trecute, în Buziaș s-a înființat un club Interact, la inițiativa Rotary Club, cu sprijinul liceului din localitate. Interact, organizație ce funcționează sub tutela Rotary, este axată pe beneficiile directe și indirecte ale lucrului în echipă, fiind format din tineri cu vârste între 14 și 18 ani.

„Prin înființarea acestui club, tinerii din comunitatea Buziașului vor învăța ce înseamnă voluntariat, responsabilitate socială, acțiuni caritabile și își vor dezvolta spiritul de conducător. Ei conștientiza că mai binele comunității locale depinde direct și de implicarea lor”, spune Ilie Stoinel, secretarul Rotary Club Buziaș pentru perioada 2012-2013. La eveniment au luat parte și reprezentanți ai liceului din Buziaș, colegi de la cluburile Rotary din Lugoj și Reșița, dar și ai clubului Rotary Ripensis Timișoara. În lume sunt peste 8.700 cluburi Interact, din care fac parte mai mult de 200.000 de tineri, din 110 țări.

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

5 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

5 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

7 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

7 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

11 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

11 ore ago