Ionut Nasleu, eliberat din functia de vicepresedinte al ANRP

Liberalul Ionuţ Nasleu a fost eliberat din funcţia de vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Restituirea Proprietăţilor. Decizia a fost publicată deja în Monitorul Oficial al României. Când a fost numit, Nasleu a beneficiat de recomandarea șefului său de partid, Nicolae Robu, căruia i-a mulțumit public.

Ceva mai mult de un an a rezistat liberalul timișean Ionuț Nasleu ca subsecretar de stat. el a fost instalat vicepreședinte al Agenției Naționale pentru Restituirea Proprietăților (ANRP) în mai 2012. Ionuţ Nasleu a fost zburat din funcție din data de 12 iulie. Exact în aceeași zi, liberalul timișean şi-a luat concediu de odihnă. Decizia de eliberare din funcţie a lui Nasleu a fost luată de premierul Victor Ponta.

Înainte să-și descopere puternicele afinități liberale, Nasleu a fost membru PRM, fiind, pentru câteva luni, chiar senator al acestei formațiuni politice. După ce s-a „transferat” la PNL, Ionuț Nasleu a fost, pentru o vreme, director adjunct al RATT, de unde și-a dat însă demisia. În mai 2012, el a primit funcția de vicepreședinte al ANRP. „Mulțumesc partidului pentru că m-a recomandat, în special domnului Robu. Este o sarcină foarte grea, o să încerc să fac față cu brio”, declara, la vremea respectivă, Nasleu.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Cronica unui meci de fotbal care a ținut doar… 10 minute!

Pentru că așa se întâmplă în țara în care neprofesionalismul este ridicat la rang de…

19 minute ago

Lucrările de la noul sens giratoriu de la Cărpiniș sunt pe final/Foto

Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara anunță că sunt aproape de final lucrările de amenajare…

32 de minute ago

Probleme descoperite la balastierele din Timiș. Garda de Mediu a dat amenzi de sute de mii de lei

Controale le desfășurate de Garda Națională de Mediu – Comisariatul Județean Timiș la balastierele din…

49 de minute ago

Fost lider al PNL Dumbrăviţa, plecat din partid pe motiv de PSD, a împrumutat cu un milion de lei… PSD-ul

Numele fostului preşedinte al PNL Dumbrăviţa, Cristian Rusu, se regăseşte pe lista firmelor/persoanelor care au…

54 de minute ago

La Poli treburile stau bine, dar ar fi sănătoasă puțină îngrijorare

Poli termină în acest weekend sezonul regular al ligii 3 seria VII de pe poziția…

3 ore ago

Semifinala barajului România – Turcia se difuzeză joi la Cinema City

Ce spui de o experiență care aduce emoția de pe stadion direct în sala de…

3 ore ago