Categories: Politica

Oamenii lui MRU se judeca cu Stoia si Staia

Traian Stoia și Martin Staia trebuie să se pregătească de proces. Forța Civică, filiala Timiș, susține că viceprimarul Timișoarei și șeful Direcției clădiri, terenuri și dotări diverse nu respectă legea, așa că vor răspunde în fața instanței. Totul a pornit de la un sediu de partid sau, mai degrabă, de la lipsa lui.

Traian Stoia (foto) și Martin Staia vor fi dați în judecată pentru că nu au alocat un spațiu Forței Civice, așa cum prevede Legea partidelor politice. Andrei Văcaru, președintelele FC Timiș, susține că, în acest moment, există o plângere prealabilă, făcută conform codului de procedură, după care avocații partidului vor face următorii pași. „În cazul nerezolvării solicitării noastre în termen legal ne rezervăm dreptul de a ne adresa instanțelor de contencios administrativ în vederea obținerii unei sentințe favorabile”, se arată în plângerea semnată de Andrei Văcaru.

Forța Civică a cerut un spațiu pentru partid încă din 18 ianuarie. Răspunsul venit după două luni a fost cam în doi peri, cum că solicitarea rămâne în evidenţa şi analiza comisiei. Conform legii, PMT are termen 90 de zile să ofere spaţii partidelor politice. Acum, cei din partidul condus de Mihai Răzvan Ungureanu vor, în afara unui sediu, și plata chiriei lunare în valoare de 650 de euro.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

75 de ani de la nașterea simbolului Politehnicii, Dan Păltinișanu!

Când te gândeşti la Poli, nu ai cum să nu te gândeşti şi la Dan…

51 de minute ago

Măslina din gâtul alegătorului PSD

Vă mai amintiți prin unele hoteluri din România momentul micului dejun? Firește că vi-l amintiți.…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 23 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 23.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

23 de ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

23 de ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

o zi ago