Firma sefului de cabinet al senatorului Ben-Oni Ardelean, stapana peste parcuri

Firmele de casă ale fostului primar Gheorghe Ciuhandu, Drufec și Bindalim, încep să fie debranșate de la bugetul primăriei pe zona de parcuri și spații verzi. Încet- încet, ele sunt înlocuite de o altă firmă de casă, de această dată a PNL. Este vorba despre SC Rogera, aparținând familiei lui Răzvan Anheliuc, lider la TNL Timiș și șef de cabinet al senatorului liberal Ben-Oni Ardelean.

Ani la rândul, în perioada fostului primar Gheorghe Ciuhandu, peste spațiile verzi din Timișoara exista un monopol exercitat de două firme de casă ale fostului edil, dar și ale fostului șef al Direcției de Mediu din primărie, Vasile Ciupa. E vorba de Drufec și Bindalim, care au încasat, de-a lungul anilor, milioane de euro de la bugetul local pentru lucrări mai mult sau mai puțin contestate. Noua conducere a primăriei a început să decupleze cele două firme de la conducta cu bani publici. Coincidență mare, pe piața lăsată liberă a intrat firma Rogera, cu sediul în Chișoda și aparținând familiei unui tânăr liberal.

Manager al firmei este Gelu Anheliuc, printre acționari regăsindu-se fiul acestuia, Răzvan Anheliuc. Acesta este șef de cabinet al senatorului liberal Ben-Oni Ardelean și membru în Biroul Politic al TNL Timiș. Rogera a intrat de foarte puțin timp în domeniul spațiilor verzi. Firma s-a ridicat tot datorită contractelor cu statul, mai exact cu CFR-ul, cu care are nenumărate contracte (șapte doar în acest an), cele mai multe privind salubrizarea stațiilor și căilor ferate.

În urmă cu o lună, Rogera a câștigat și o licitație la Primăria Timișoara, urmând să asigure întreținerea tuturor parcurilor, locurilor de joacă și spațiilor verzi din oraș, cu excepția celor din zona centrală, unde a rămas să se ocupe Horticultura. „Nu putea să se ocupe de zona centrală, fiindcă acolo se vede mai bine dacă s-a făcut treabă. Or, cei de la Rogera nu au nicio legătură cu domeniul ăsta”, ne-a declarat o sursă din primărie.

Licitația a fost contestată, la fel ca multe altele organizate de municipalitate. „Firma Bindalim a depus o contestație pentru unul dintre sectoare, considerând că preţul anunțat de câștigător este prea mic. Pe primul loc a fost Rogera SRL”, ne-a declarat viceprimarul Dan Diaconu. El spune că, în total, Rogera are de efectuat 380 de lucrări, prețurile firmei fiind la jumătate din contractele precedente. Deși știe că primăria face așa o economie importantă, Diaconu nu a putut preciza suma cu care Rogera a câștigat licitația.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Mulți fotbaliști cu nume din Timișoara și din țară vor „bate” mingea în Sala Constantin Jude pentru o cauză nobilă

Cel mai tare turneu de minifotbal din Banat revine! Superstar Charity Cup în colaborare cu…

30 de minute ago

Momente magice și la Facultatea de Mecanică UPT cu ocazia Târgului de Crăciun

Dincolo de activitatea didactică și de cercetare, spiritul Politehnicii se regăsește și în solidaritate, implicare…

7 ore ago

Primăria Timișoara vrea să cumpere o nouă clădire în zona Iosefin

Municipalitatea timișoreană vrea să demareze discuțiile pentru preluarea unei noi clădiri în zona Iosefin, pe…

7 ore ago

Primăria a făcut trotuar pe strada Barbu Iscovescu în locul terasei demolate a unui cunoscut restaurant/VIDEO

Oamenii municipalității timișorene s-au mișcat rapid și în locul terasei unui restaurant cunoscut din oraș,…

8 ore ago

S-au cam dus zăpezile de altă dată. Ce prime de Crăciun au mai încasat angajaţii companiilor de stat

Pe fondul măsurilor de austeritate impuse de Guvernul Bolojan, site-ul Economedia.ro a făcut o analiză…

9 ore ago

Vine frigul și vom avea parte și de precipitații

Temperaturile se vor situa sub cele specifice, până aproape de sfârşitul lunii ianuarie, anunţă vineri…

10 ore ago