Categories: PoliticaUltima ora

Senatorul Ehegartner: „Proiectul Rosia Montana e prost in forma actuala”

Senatorul liberal Petru Ehegartner este singurul parlamentar de Timiş membru al nou înfiinţatei comisii speciale pentru analizarea proiectului Roşia Montană. Comisia are 21 de membri şi va fi condusă de senatorul PSD Darius Vâlcov. PDL a refuzat să facă propuneri pentru comisia creată la nivel de parlament.

Petru Ehegartner nu face notă discordantă față de poziţia oficială a PNL, împotriva actualei forme a proiectului minier de la Roşia Montană. Comisia are rolul de a face un raport, vizavi de situaţia creată la Roşia Montană, care va fi dezbătut apoi în plenul parlamentului. „Va fi o documentare in extenso. Proiectul Roşia Montană este prost şi nu poate să treacă în forma actuală. Acele resurse vor trebui exploatate cândva, dar nu în orice formă. Emoţional, real şi în deplină cunoştinţă de cauză, în acest moment, sunt convins că proiectul nu poate să treacă în această formă. Sunt prea multe inadvertenţe şi neclarităţi”, ne-a declarat senatorul liberal.

Oficial, până la 1 octombrie, senatorii şi deputaţii pot depune amendamente la Comisia specială privind Roşia Montană. 20 octombrie este termenul limită până la care comisia va elabora un raport asupra proiectului de lege propus de guvern. O zi mai târziu, raportul Comisiei speciale urmează să intre în dezbaterea senatului, iar până la 1 noiembrie va fi votat. „Noi sperăm ca documantarea să se termine în maximum două-trei săptămâni”, susține, optimist, Ehegartner. Săptămâna trecută, senatorul liberal a mers la Roşia Montană pentru a se edifica despre proiect la faţa locului. Întors de acolo, Ehegartner părea mai deschis pentru exploatarea auriferă. „Suntem pentru acest acord doar dacă condiţiile de mediu sunt respectate. Eu sunt în favoarea unei decizii pragmatice. Nu o să ieşim din sărăcie prin acţiuni pasive. Doar prin muncă vom reuşi să ieşim din zona sărăciei”, susţinea atunci Petru Ehegartner.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Motive de îngrijorare! Rezultate Simulare Evaluare Națională 2026, cu o treime de note sub cinci. Nici Timișul nu face excepție

Rezultatele la Simulare Evaluare Națională 2026 au fost anunțate în cursul zilei de astăzi. Datele…

4 ore ago

Timişoreanul Marin Popescu a fost numit consilier al ministrului Educației, Mihai Dimian

Începând de luni, 30 martie, Marin Popescu, fost inspector şcolar general, dar și coordonator al…

5 ore ago

Au demarat primele lucrări la reabilitarea zonei Piața Traian/FOTO

Lucrările care vor transforma total zona Piața Traian și străzile adiacente au demarat. Viceprimarul Ruben…

6 ore ago

Indemnizațiile de șomaj se plătesc mai devreme, înainte de Paști

Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Timiș anunță că, în contextul Sărbătorilor Pascale,…

6 ore ago

Timișoara va avea din toamnă echipă masculină în liga de elită de volei

Au dominat categoric turneul care a dat biletele pentru primul eșalon valoric. Evoluție perfectă în…

7 ore ago

Adversar redutabil pentru Poli! Timișoreanul Alex Pelici preia Minaur Baia Mare

După ce a dus Unirea Alba Iulia pe primul loc în C7, Alex Pelici a…

8 ore ago