Reprezentanţii UDMR sunt categorici: Coloana Fidelităţii trebuie să rămână în Cimitirul Eroilor, nu să fie adusă în mijlocul sensului giratoriu din Piaţa Bălcescu. Primarul Nicolae Robu pare să nu mai fie oricum atât de categoric în privința acestei mutări, astfel că va face un nou sondaj pe Facebook.
„Noi, conducătorii UDMR din județul Timiș,respingem hotărât această inițiativă, care reînvie idei și principii depășite, de asemenea, lezează demnitatea maghiarilor din oraș, din județ, din regiune și din întreaga Românie”, scria, în vară, Ferenc Halasz, liderul UDMR Timiş. Acesta a rupt din nou tăcerea, după ce susţine că s-a plictisit să aştepte o discuţie cu reprezentanţii Primăriei Timişoara pe această problemă.
„Am tot aşteptat o invitaţie de la autorităţi, dar, pentru că nu a venit, ne-am dus noi la primărie. Ne-am prezentat poziţia faţă de Coloana Fidelităţii. Dorinţa noastră este monumentul să rămână în cimitir. Am prezentat şi două argumente. Chiar dacă între timp au fost curăţate figurile hidoase de pe statuie care reprezentau revoluţionarii maghiari, acest monument nu are numai o valoare estetică pentru noi. Pe altă parte, Eftimie Murgu şi Nicolae Bălcescu au avut de suferit pentru activitatea revoluţionară. Mesajul monumentului nu s-a schimbat, astfel că noi considerăm inoportună mutarea în spaţiul public din Timișoara“, a spus Halasz.
Primarul Nicolae Robu pare să se fi muiat între timp. Nu va mai aduce statuia cu orice preţ în Piaţa Bălcescu. Va face un sondaj printre prietenii de pe Facebook, dar şi o consultare publică la primărie vizavi de oportunitatea mutării statuii.
Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…
Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…