Categories: Social

Arhitecti: Se loveste fara discernamant in intreaga profesie

Ordinul Arhitecților, filiala teritorială Timiș, reacționează în urma articolului „Oare arhitecții n-au legătură cu turnulețele Timișoarei?”. Publicăm integral comunicatul primit din partea acestei organizații.

Lipsa de prezenţă a corpului profesional din dezbaterile publice în trecut privind imaginea Timişoarei şi calitatea spaţiilor publice de aici este într-adevăr regretabilă, dar nu a lipsit nicidecum cu desăvârşire. Regretabil este însă şi faptul că prin sus-numitul articol se loveşte fără discernământ în întreaga profesie. Timişoara are la ora actuală 405 arhitecţi cu drept de semnătură şi un total de 587 membri.

Dintre aceştia doar o mică parte a avut ca şi clienţi persoane de etnie romă. Şi menţionăm explicit că au avut tot dreptul în acest sens, ba chiar obligaţia etică de a nu trata discriminatoriu persoanele de etnie romă care li s-au adresat. Situaţia imobilelor numite uzual „palate ţigăneşti” este specifică de la caz la caz, unele fiind parte a unor situri sau ansambluri protejate, altele făcând parte doar din zona de protecţie a unor situri şi ansambluri, iar altele nefiind protejate de nici un fel din punct de vedere arhitectural. Unele sunt realizate conform unui proiect autorizat, iar altele sunt realizate în condiţii de ilegalitate, ceea ce face o generalizare extrem de dificilă.

Omisiunea de includere a unor zone importante din Timişoara în LMI, ca ansambluri protejate, cu siguranţă nu este vina noilor proprietari sau a arhitecţilor contractaţi de aceştia, ci o obligaţie a statului român. Urmărirea execuţiei lucrărilor pe şantier în conformitate cu proiectul este responsabilitatea parţială a arhitectului şi parţială a dirigintelui de şantier contractat de beneficiar. Controlul existenţei autorizaţiilor de construire revine instituţiilor precizate prin lege. Credem că de aici trebuie începută discuţia, astfel încât ea să ducă la o creştere generală a disciplinei în construcţii şi a calităţii arhitecturii în Timişoara, fiindcă altfel riscă să devină un demers motivat de o atitudine de fond discriminatorie, un lucru grav pentru un oraş european, fie capitală culturală sau nu.

Punerea în balanţă a dreptului de a contesta sau aborda critic din punct de vedere profesional, în folosul public, proiecte ale administraţiei cu o eventuală contestare a unui beneficiar privat şi intenţiilor acestora este cel puţin asimetrică. Administraţia publică are datoria de a informa şi consulta publicul şi obligaţia de a respecta studiile (spre exemplu: Studiul pentru fluidizarea traficului pe inelul 1 aprobat) pe care le-a contractat. Când acest lucru nu se întâmplă şi se ignoră riscul de a rata reactivarea unor spaţii publice importante ale oraşului cum sunt Piaţa Bălcescu şi Piaţa Operei, credem că avem tot dreptul de a fi „vocali”, cu atât mai mult cu cât, în timpul autorizării lucrărilor la imobilele pe care le amintiți în articol, o mare parte din semnatarii documentelor adresate primăriei erau pe băncile facultății sau chiar ale liceului. Măcar pentru acest lucru ne-am bucura să apreciați implicarea unei noi generații de arhitecți care se educă în spiritul Timișoarei.

Cu respect ,
Președinte Filiala Timiş O.A.R.
Conf. Dr. Arh. Gaivoronschi Vlad Alexandru

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș

Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul…

16 minute ago

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 - 18:00, în…

47 de minute ago

A crescut producția de căldură la CET Centru, scade la CET Sud. Colterm are stocuri destule de gaz și cărbune

A fost ger afară, dar și sistemul de termoficare din Timișoara în parametri normali, ne…

O oră ago

DRDP Timișoara se preocupă de telefoanele românilor

Pe mai multe sectoare de drum din Timiș, pe drumurile naționale au apărut mai multe…

O oră ago

Jucătorii din Dumbrăvița au părăsit cu scop cantonamentul de la Covaci. Succes amical în Arad

CSC Dumbrăvița a câștigat astăzi, scor 2-1, împotriva formației de Liga a III-a Viitorul Arad,…

3 ore ago

Timișorenii vor discuta cu asistentul virtual Timi pentru a obține informații de la primărie

Am ajuns în momentul în care și Primăria Timișoara trece la folosirea tehnologiei AI pentru…

5 ore ago