Curtea de Apel Timișoara a respins, miercuri, recursul înaintat la sentința care anula restituirea în natură a imobilului în care funcționează Secția de Chirurgie a Spitalului de Copii. Decizia fi atacată la Înalta Curte de Casaţie, dar este primul pas pentru ca imobilul să rămână în proprietatea municipalității.
Primăria Timișoara se judecă în continuare cu Henriette Reibert, căreia i s-a retrocedat clădirea în care sunt secțiile de chirurgie ale spitalului de copii. Municipalitatea are, din martie, o hotărâre definitivă, dar nu irevocabilă, prin care a fost intabulată provizoriu pe acest imobil. „Din punctul de vedere al primăriei şi al tribunalului, retrocedarea chirurgiei s-a realizat ilegal. Există un dosar la Direcţia Naţională Anticorupţie, mai ales în condiţiile în care, legal, Henriette Reibert nu avea cum să obţină acest imobil în natură”, declara, în vară, viceprimarul Dan Diaconu.
Miercuri, Curtea de Apel din Timișoara a respins apelul formulat de Henriette Reiber la sentința Tribunalului Timiș care a anulat decizia Ministerului Sănătăţii de restituire în natură a Secției de Chirurgie, dispunând revenirea imobilului în patrimoniul statului român. Sentinţa poate fi atacată la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…
Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…
Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…
Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…
Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…
Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…