Razboiul Robu – Stoia: multe zoaie in cap pentru nimic

În urmă cu exact o săptămână, primarul Nicolae Robu isca un taifun pe scena politică timișoreană, afirmând că nu mai poate colabora sub nicio formă cu viceprimarul PSD Traian Stoia. Dar sub nicio formă, sublinia de fiecare dată Robu. Au urmat zile de foc, în care cei doi și-au golit reciproc zoaiele în capul celuilalt. Fără nicun menajament, lucrurile scăpând de sub control. Ca nu cumva să știe doar timișorenii de acest scandal, cei doi și-au ridicat poalele în cap și la televiziunile naționale, în cel mai pur stil dâmbovițean. De ce Timișoara să fie altfel decât restul țării, oricât ne-am lăuda noi cu acest lucru? Ce-i drept, „meritul” pentru externalizarea conflictului, ca să-i spun așa, l-a avut Stoia, care deține o „logistică” (se poate înțelege orice aici!) net superioară primarului.

Abia miercuri seară liderii USL Timiș s-au întâlnit pentru a potoli situația care o luase pe arătură. Mă repet aici: Robu, dacă dorea cu adevărat, îndepărtarea lui Stoia, nu trebuia să procedeze așa cum a făcut. El trebuia să ridice problema în interiorul USL și abia apoi, dacă nu avea câștig de cauză, avea tot dreptul din lume să devoaleze în public problemele pe care le are cu viceprimarul. N-a făcut-o și era la mintea copilului că PSD nu va ceda în fața unui astfel de ultimatum. Fie și numai din orgoliu, deși, în cazul de față, interesele sunt mult mai mari, fiind și de natură economică (sau mai ales de natură economică), decât de natură politică.

Revin la discuțiile de miercuri seara: lungi, nervoase și finalizate cu un fel de „pupat Piața Endependenței”. Nu chiar plenar, dar pe aproape. Joi s-a transmis și un comunicat de presă. Aparent, Stoia este pus cu capul pe labe. Și așa și este, într-un fel. Trebuie să retragă toate tâmpeniile debitate, să fie ascultător de acum înainte, să-și taie unghiile și să aibă la batistă la el atunci când vine la primărie. Pentru cineva care are coloană, nu e o chestiune ușor de mestecat. Dar Stoia e o slugă, așa că el n-are dreptul la orgolii. Dacă șefii lui de la Hotel Timișoara îi ordonă să continue în primărie, va continua chiar dacă va fi obligat să-și bage zilnic capul într-un hârdău cu fecale.

Alta e însă problema în cazul lui Robu. El este totuși primar, președinte de organizație PNL, bașca vicepreședinte național de partid. Robu obține din acest război doar o trecătoare și mică satisfacție, la nivel de mici orgolii. Pe termen lung, el a pierdut războiul. E obligat să continue cu Stoia, chit c-a afirmat de mii de ori că n-o va face. Mai mult, nici nu îi va lua din atribuții viceprimarului, soluția de compromis în cazul în care PSD nu accepta retragerea sprijinului politic pentru Stoia. Robu a ieșit din acest conflict cu autoritatea știrbită. Atât în primărie, cât și în spațiul public. Retorica că o face doar pentru interesele Timișoarei și ale timișorenilor poate fi trecută la inventarul cu glume mai mult sau mai puțin reușite.

Și iar mă repet. În tot acest scandal, pe fond, Robu a avut dreptate. Din momentul în care a venit în primărie, Stoia a făcut un continuu circ, sub care s-au ascuns și destule malversațiuni. Bufonul s-a crezut însă la un moment dat rege, chiar și în afara săptămânii nebunilor, atunci când măscăricilor li se permite să facă schimb cu stăpânii. Ca să nu mai spun că, deși nu pe față, Stoia îl va sabota și de acum înainte pe Robu. Și din proprie voință, și din ordin de la stăpâni. Una peste alta, războiul a fost pierdut și de Stoia, și de Robu. Ei rămân doar cu zoaiele în cap. A câștigat, în schimb, PSD. Nu mult, dar a câștigat, fiindcă, repet, penitența care i s-a impus lui Stoia nu contează.