Robu: Doar printr-o eroare as putea fi declarat incompatibil

Marți, 12 noiembrie, ar trebui aflat, în sfârșit, verdictul Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ) în procesul pe care primarul Nicolae Robu îl are cu Agenția Națională de Integritate (ANI). Sentința în acest proces cu accente de telenovelă a fost amânată până acum de opt ori. Liberalul n-are niciun fel de emoții și susține că ar putea pierde doar dacă s-ar face un abuz.

Ultima întrunire a instanței ICCJ în dosarul Robu – ANI a avut loc pe data de 1 octombrie. Atunci, avocații primarului au reușit să obțină amânarea, solicitând transferul cazului la Curtea Europeană de Justiție. Potrivit unor surse liberale, Nicolae Robu este apărat în acest proces de colegul său de partid, Tudor Chiuariu, fost ministru al Justiției. Atât Robu, cât și Chiuariu sunt vicepreședinți PNL la nivel națiuonal. ANI a nunțat că, în cazul în care va câștiga procesul, va solicita revocarea lui Robu din funcția de primar.

Primarul Timișoarei e mai mult decât liniștit. „Nu am emoții. Evident ca îmi doresc să câștig acest proces, pentru că sunt nevinovat. Am devenit rector și senator într-un cadru legal, care îmi permitea să fiu simultan și rector, și senator. La trei ani după ce mi-am câștigat cele două mandate, cineva a schimbat legea. Acel cineva care a schimbat legea mi-a spus clar că numai din mandatele următoare se aplică acea interdicție, așa cum de fapt era de bun simț. Eu am mai aveam un an din cele două mandate și nu am avut niciun motiv să-mi dau demisia”, susține Nicolae Robu. Liberalul crede că ar putea fi condamnat doar dacă s-ar săvârși un abuz. „Este un lucru de mii de ani respectat de jurisprudență, că nu se acționează retroactiv, ci numai spre înainte. Să presupunem că printr-o eroare clară de judecată, voi fi declarat incompatibil. Legea spune foarte limpede că sancțiunea este că nu mai poți deține, timp de trei ani, acea funcție eligibilă în care ai fost în incompatibilitate, în cazul meu, funcția de rector. Nici măcar asupra funcției de senator nu acționează sancțiunea. Cine și-ar putea permite un abuz să mă sancționeze pe mine ca primar pentru că aș fi fost în incompatibilitate în funcția de rector?”, a conchis Robu.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

54 de minute ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

2 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

2 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

3 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

3 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

3 ore ago