Categories: Administratie

Primaria il executa silit pe Carpaci si vrea Sectia TBC

Primaria vrea să-l execute silit pe Vladimir Cârpaci și să ceară în schimbul datoriei imobilul în care a funcționat Secția TBC a Spitalului de Copii. Clanul Cârpaci trebuie, de zece ani, să oprească lucrările la o clădire de pe Bd. Eminescu și s-o readucă la stadiul inițial. Pentru că n-a făcut-o, e amendată zilnic cu câte 100 de lei.

Cerem executarea silită a clanului Cârpaci, pentru că, pe strada Eminescu, la numărul 6, a efectuat lucrări neautorizate. Noi am obţinut o sentinţă definitivă şi irevocabilă prin care se cere readucerea construcţiei în starea iniţială, în caz contrar sancţiunea fiind de 100 de lei pe zi. În zece ani câţi s-au scurs de când s-a aplicat această hotărâre judecătorească, s-a strâns o sumă de circa 365.000 de lei. Noi cerem acum executarea silită a lui Vladimir Cârpaci, proprietarul acelui corp de clădire pe care a trebuit să îl evacuăm de la Spitalul de Copii. Cerem ca în executarea acestei sume, pentru recuperarea acestei sume să ni se dea acea clădire”, a declarat, luni, primarul Nicolae Robu.

Întrebat de ce nu s-a găsit mai repede această variantă, primarul a declarat că era nevoie de timp. În plus, PMT mai are un termen de judecată într-un proces cu familia Cârpaci, de această dată pentru o datorie a municipalității. „Trebuia ca lucrurile să se desfăşoare, să se strângă şi o sumă pe care o avem noi de recuperat acum. În 14 noembrie, la Înalta Curte de Casaţie vom avea o judecată pe acest subiect al sumei pe care ne-o cere Cârpaci nouă. E vorba de 180.000 de euro”, afirmă Robu.

Pe de altă parte, primăria a atacat actul prin care Vladimir Cârpaci a devenit proprietarul clădirii de pe str. Dr. Liviu Gabor. „Am făcut recurs şi împotriva a tot ce s-a întâmplat cu retrocedarea şi apoi vânzarea acestei clădiri. Considerăm că ar fi trebuit să beneficiem de dreptul de preemţiune. Procesul se va judeca în februarie 2014 la ICCJ. Dacă vom avea câştig de cauză la acest recurs, spitalul va putea reveni primăriei. Eu nu pot vorbi în numele justiţiei, dar ar fi o şansă destul de mare ca sentinţa ce se va pronunţa să aducă lucrurile în stadiul de atunci, să anuleze actul de vânzare-cumpărare şi să ni se acorde nouă dreptul de preemnpţiune. În funcţie de valoarea pe care bunul o va avea, vom face sau nu uz de acest drept. Dar eu sper ca până atunci să intrăm în posesia clădirii prin executarea silită de care vă vorbeam”, a mai spus Robu. Secția TBC a Spitalului de Copii a fost evacuată pe 1 noiembrie.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

31 de minute ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

34 de minute ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

O oră ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

2 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

2 ore ago

Echipe mixte STPT – Poliția Locală vor controla și informa călătorii din mijloacele de transport în comun

Călătorii din mijloacele de transport în comun din Timișoara vor fi verificați, dar și informați,…

4 ore ago