Categories: EconomicUltima ora

Sala de sport a UPT si super-caminul de la UVT, in pauza de insolventa

Firma care execută sala de sport a Politehnicii, dar și căminul ultramodern de la Universitatea de Vest a intrat în insolvență. În primăvara lui 2013, patronul SC Maratti Construcții SRL a fost reținut după ce DIICOT a stabilit că făcea parte dintr-o rețea de evazioniști fiscali.

În luna iulie, rectorul UVT, Marilen Pirtea, tăia, cu mare tam-tam, panglica inaugurală a șantierului de la super-căminul ce urmează să fie construit pe fostul teren de sport din Complexul Studențesc. Este vorba despre o investiție de 16 milioane de euro, cu aproximativ 700 de noi locuri de cazare, care ar trebui terminată în 2016. SC Maratti Construcţii SRL, firma care a câştigat licitaţia, a intrat însă în insolvenţă. Acelaşi investitor are în lucru şi sala de sport investiţie comună a Universităţii Politehnica şi a Primăriei Timişoara. Spre deosebire de căminul UVT, unde s-a muncit cu spor doar câteva zile, în perioada deschiderii șantierului, lucrările la sala de sport sunt într-o fază mult mai avansată.

Rectorul Universităţii de Vest din Timişoara, Marilen Pirtea, nu este încă îngrijorat. A auzit de problemele de la S.C. Maratti Construcţii SRL, dar până acum nu a primit nimic în scris. Pirtea susţine că, până la primirea unei înştiinţări oficiale, contractul va merge mai departe. „Am auzit de intrarea în insolvenţă, dar nu am primit nimic oficial. Nicio adresă, nimic. Până vom primi o hârtie oficială, vom trata contractul ca fiind unul valabil. După primirea unei adrese oficiale, vom vedea ce măsuri se impun. Noi dorim să terminăm căminul cât mai repede şi în condiţii cât mai bune, mai ales că avem şi banii necesari. După ce vom primi ceva oficial, vom vedea care este procedura legală prin care putem anula licitaţia sau o posibilitate ca ei să cedeze dreptul de construcţie către o altă firmă”, ne-a declarat Pirtea.

Patronul firmei Maratti Construcţii, Ovidiu Raţiu, a avut probleme şi cu autorităţile. El a fost reţinut în martie 2013, după ce procuorii DIICOT au stabilit că făcea parte dintr-un grup de patroni, printre care şi Rodica Vlad, care ar fi fraudat statul cu patru milioane de euro, prin facturi fictive. Intermediarii erau câteva clanuri de ţigani. Conform datelor din anchetă, ţiganii i-ar fi facturat lui Ovidiu Raţiu lucrări care nu au fost efectuate niciodată.

Share
Published by
Mihai Oancea

Recent Posts

Hai la Ianova să plantezi un… CODRU! Recomandarea Visit Timiș

O vorbă din bătrâni spune că în viață trebuie să plantezi un pom, să sapi…

5 ore ago

STPT anunță modificări ale programelor de circulație pentru liniile 5, 9, 11, M11, 14 și M14

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând cu data de 30 martie 2026, în…

7 ore ago

CCIA Timiș facilitează accesul companiilor timișene la Târgul Internațional de Agricultură Novi Sad

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită companiile timișene să participe la o misiune…

8 ore ago

Expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompeii la Grand Tour până astăzi” rămâne deschisă până în 3 mai, la Muzeul Național de Artă Timișoara

Interesul ridicat manifestat de public ține expoziția „Fragilitatea Eternului. De la Pompei la Grand Tour…

8 ore ago

Normalitatea revine la accesul spre Sânandrei. Șoferii nu vor mai ocoli kilometri pentru a intra pe drumul județean

Consilierii județeni au aprobat documentația tehnică în vederea realizării unui nou drum care să ofere…

8 ore ago