Categories: SocialUltima ora

Parada militara cu elicoptere, de 1 Decembrie / FOTO

Vremea a ținut, în acest an, cu timișorenii, care au ieșit, cu mic, cu mare, la parada militară organizată de 1 Decembrie în fața Palatului Administrativ. Fiindcă a fost senin, la eveniment și-au făcut apariția elicopterele militare de la Giarmata, spre încântarea celor mici. Sărbătorirea Zilei Naționale continuă și după-amiază.

Pentru al treilea an la rând, la Timișoara a fost organizată, de 1 Decembrie, o paradă militară. Evenimentul a avut loc, la fel ca în 2012, în fața Palatului Administrativ. Circulația a fost blocată în zonă timp de câteva ore, dar timișorenii veniți în număr mare, profitând de vremea însorită, au fost încântați. Totul a început cu o slujbă religioasă, oficiată de mai mulți preoți, printre care și Paisie Lugojeanul, urmată de o rugăciune pentru poporul român și de discursurile oficiale.

Primarul Nicolae Robu a ţinut o mică lecţie de istorie. „Mă bucur să fim împreună de Ziua Națională, pe o vreme atât de frumoasă. Se pare că am fost mai buni în acest an. Ne închinăm cu smerenie înaintea memoriei bravilor români. La mulţi ani, cetăţeni români”, a spus liberalul. Preşedintele Consiliului Judeţean, Titu Bojin, a apelat la filosofie. „Consiliul Judeţean le transmite tuturor timişorenilor, bănăţenilor şi tuturor românilor gânduri bune de pace interioară. Socrate spunea că dacă lipseşte unirea, nici statul nu poate fi bine cârmuit, nici o casă nu poate fi bine gospodărită”, a încheiat Bojin.

Prin fața Palatului Administrativ au trecut, în pas de paradă, câteva sute de soldați ai Brigăzii 18 Infanterie Banat, jandarmi și polițiști, iar cele aproape 100 de vehicule militare au stârnit admirația copiilor, însoțiți mai ales de tătici și bunici. „Venim cu mare plăcere la astfel de evenimente. Am fost și anul trecut, când a plouat, nu puteam să nu venim acum. Am doi nepoți, de patru și șase ani, și abia au așteptat să-i aduc să vadă tancurile”, ne-a spus un bunic. Un veritabil punct de atracție a fost zborul în formație al celor trei elicoptere militare de la Giarmata pe care vremea rea din anii trecuți nu le-a lăsat să decoleze.

Duminică după-amiază, celebrarea Zilei Naționale continuă la Timișoara. La ora 17 se deschide Târgul de Crăciun, în sunet de fanfară, iar la ora 17.30 va fi aprins oficial iluminatul festival al orașului. Urmează concerte de muzică populară și rock, tradiționala retragere cu torțe, un concert electroswing cu Alice Francis și, de la 21.30, un spectaculos foc de artificii, promis de autoritățile locale.

Share
Published by
Andreea Rotar-Popovici

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

4 ore ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

6 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

7 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

7 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

8 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

8 ore ago