Razboiul Robu vs Stoia, reincalzit inainte de Craciun

Primarul Nicolae Robu dezminte categoric declarațiile făcute de viceprimarul Traian Stoia, potrivit cărora la nivelul conducerii primăriei s-a instaurat liniștea și pacea. Robu încă mai așteaptă unele retractări publice din partea viceprimarului. Un fel de retractare s-a făcut totuși, printr-un comunicat al PSD Timiș, semnat de Titu Bojin și Traian Stoia.

Ca să pună capăt unui lung război al declarațiilor între primarul liberal Nicolae Robu și viceprimarul PSD Traian Stoia, pe data de 13 noiembrie conducerea USL Timiș a emis un protocol, în urma uneio ședințe de urgentă. Primul punct al acestui act prevedea obligația lui Stoia de-a retracta „în termeni neambigui, printr-un comunicat de presă, afirmațiile denigratoare pe care le-a făcut la adresa primarului Nicolae Robu”. Aceste retractări urmau să se producă chiar în aceste zile, potrivit unei declarații făcute în urmă cu două săptămâni de către președintele PSD Timiș, Titu Bojin. Însă joi, într-o conferință de presă, Stoia a afirmat că nu mai trebuie să-și ceară niciun fel de scuze, deoarece ar exista acum o comunicare foarte bună între el și primar. Aceste lucruri au fost reiterate, printr-un comunicat de presă al PSD Timiș, semnat de Bojin și Stoia. În el se arată că viceprimarul are susținerea totală a filialei. Mai mult, în urma unei analize făcute de partid, a reieșit că „activitaea edilului a fost una foarte bună”.

„De asemenea, viceprimarul Traian Stoia ține să precizeze că are o relație de colaborare forte bună cu primarul Nicolae Robu și că au deschis canale de comunicare care au rezolvat problemele din trecut, toată activitatea fiind concetrată pe bunul mers al orașului”, se mai arată în comunicatul PSD. La finalul comunicatului există și o frază, care ar putea fi considerată ca un fel de retractare, dar mai mult în bășcălie: „Având în vedere înțelegerea semnată de conducerea USL, se retractează eventuale expresii care pot aduce prejudicii de  imagine părților”.

Reacția lui Robu a venit imediat, prin intermediul unui comunicat de presă, în care afirmă că așteaptă în continuare scuze din partea viceprimarului. „Am luat act cu uimire de declarațiile dlui viceprimar Traian Stoia cu privire la relațiile noastre, declarații care, după câte înțeleg, se doresc un substitut la obligația dânsului nr. 1 stabilită de conducerea USL Timiș în seara zilei de 13.11.2013. Obligația de mai sus nu este substituibilă prin nimic, ci trebuie onorată ca atare”, afirmă Robu. El arată că buna comunicare de care vorbea Stoia este una normală, instituțională și nimic altceva. El i-a mai transmis lui Stoia că va continua să aibă ședințe operative cu colaboratorii săi, respectiv city-managerul și consilierii personali. (Stoia afirmase că se înțelege mai bine cu primarul de când acesta nu ar mai avea întâlniri cu consilierii personali). „Dl viceprimar Stoia pare a nu înțelege nici acum că, în orice se întâmplă în Primărie, dânsul este alături de mine și nu eu alături de dânsul. Exprimarea de astăzi <<Ei, uite, minunea s-a întâmplat!>> cu privire la implicarea mea în lupta pentru apărarea patrimoniului Timișoarei este total deplasată și în niciun caz nu face bine relațiilor noastre (…) Prin urmare, încă aștept din partea dlui viceprimar Stoia gestul remediativ, cu care este dator, <<în termeni neambigui, printr-un comunicat de presă>>”, mai arată Robu în comunicat.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Anunţ SDM

MUNICIPIUL TIMIȘOARA, anunță publicul interesat asupra depunerii solicitării de emitere a acordului de mediu pentru…

5 ore ago

Problema banilor pentru Institutul Oncologic Timișoara e rezolvată. Alocări până în 2030, timp de implementare suplimentar

Lipsa de încredere în realizarea Institului Oncologic Timișoara nu mai are susținere, finanțarea obiectivului este…

5 ore ago

Piața imobiliară din Timișoara rămâne cea mai accesibilă dintre marile orașe din România

Timișoara și Iașiul rămân cele mai accesibile piețe imobiliare din România, din marile orașe. În…

6 ore ago

Primăria Timișoara anunță obținerea unei sentințe favorabile, la Tribunalul Timiș, pentru terenul de la baza No Name

Primăria Timișoara anunță că a obținut o victorie în justiție, în demersurile de obținere a…

6 ore ago

La Timișoara va funcționa un centru pentru tratarea AVC, dotat cu aparatură de 30 de milioane de lei

Timișoara pregătește înființarea unui centru de excelență pentru pacienții cu AVC. În urma unor investiții…

6 ore ago

A intrat în fața trenului și a scăpat ca prin urechile acului… Accident feroviar la Peciu Nou

Un șofer neatent a avut zile... În jurul orei 13:30, ISU Timiș a fost solicitat…

8 ore ago