Robu: „Timisoreni, puteti trece din nou Bega peste podul Michelangelo!”

După mai multe amânări și promisiuni, traficul în zona Michelangelo este, în sfârșit, redeschis. Circulația a fost închisă la jumătate lunii iunie, inițial primarul Nicolae Robu estimând că ar putea fi redeschisă în septembrie.

Dat fiind faptul ca lucrul la rețelele de utilități a decurs in ritm foarte alert, atingându-se stadii care era de așteptat să fie atinse abia în primăvară, am putut face o amenajare a zonei care să ne permită redschiderea circulației pe un traseu provizoriu pe axa sud-nord în ambele sensuri. Prin urmare, dupa că am efectuat la nivel de detaliu amenajările și semnalizările de rigoare, sunt în măsură să le spun timișorenilor: «Puteți trece din nou Bega peste pod, prin intersecția Michelangelo”, a declarat primarul Nicolae Robu. Acesta promitea, acum două săptămâni, că traficul în zonă va fi redeschis, dacă vremea va permite realizarea lucrărilor necesare. În ultimele două zile au fost făcute marcajele, iar joi, înainte de prânz, muncitorii au scos toate semnele și „conurile” care blocau accesul în zonă.

Contrar ce s-a spus și s-a vehiculat la nivel de zvonuri, lucrarea de la Michelangelo a evoluat foarte bine și o mare parte din ceea ce înseamna ea – rețele de utilități, termoficare, pluviale, energie electrică, telefon, fibră optică, rețele de date, iluminat – este la ora actuală refăcută. În foarte mare măsură, săpăturile efectuate chiar și la 10 metri adâncime nu se mai văd, pământul dislocat fiind repus peste noile rețele”, a mai spus Robu. Acesta susține că structura de rezistență subpasajului este în bună măsură realizată, peretii verticali sunt terminați 100%, până la 17,5 metri, iar planșeul cu grinzile, „solidarizate prin betonare”, este și el terminat în proporție de 70-75%. Vom reveni.

Share
Published by
Cristina Tomescu

Recent Posts

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

54 de minute ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supravghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

2 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

2 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

3 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

3 ore ago

Pe marginea căilor ferate au fost descoperite cinci noi gropi de gunoi ilegale

Sucursala Regională de Căi Ferate Timișoara a descoperit cinci noi deponeuri ilegale, apărut în zona…

3 ore ago