Cand „curvele” isi fac Uniune

O țară întreagă asistă astăzi la autocombustia măreței realizări electorale numite Uniunea Social Liberală. Se duce dracului și aiastă lucrare despre care se spunea că poate muta munții, cu puterea a 70% din opțiunile unui popor cam credul sau nedus pe la școală. La fel cum s-a dus și Alianța DA, patronată de Băsescu, ori parteneriatul CDR-PD, în anii când Emil Constantinescu a fost înfrânt de colegii lui Dan Voiculescu de la Securitate. Ecuația este destul de simplă. Dacă ne ancorăm în interesele de la centru. PSD nu mai știe ce să inventeze mai legitim și credibil pentru a pune PNL în situația de a pleca de la guvernare. La rândul lor, liberalii n-ar pleca de la borcanul cu miere, însă, cel puțin din punct de vedere strategic, rămânerea în USL li se arată ca o sinucidere curată cu jumătate de an înainte de alegerile prezidențiale. Prin urmare, la fel de ipocrit, născocesc și ei tot felul de condiții suplimentare pentru continuarea acestei iubiri cu perversini. De cealaltă parte, așa-zisa opoziție, PDL și PMP, fostul și actualul partid al lui Traian Băsescu, sunt în situația să-și dorească cel mai puțin spargerea USL și transformarea PNL în purtător al stindardului opoziției în România.

Care va să zică, cel mai probabil se va sparge alianța în lacrimile de crocodil ale partenerilor. Tot ce se mai urmărește acum e ca celălalt să pară vinovat de abandonarea acestui proiect și a electoratului masiv care l-a susținut în 2012. Unul dintre colegii a arătat într-un material postat mai jos cine are de pierdut în Timiș în cazul în care USL se sparge. Multă lume din segmentul de activiști de partid liberal va trebui să plece de la conducerea instituțiilor deconcentrate, dacă nu cumva unii vor alege să se judece cu statul român pentru o „rentă” călduță oferită de justiție. Și, în mod firesc, ar fi de așteptat ca aceștia să preseze conducerea filialei pentru rămânerea în uniune și pe funcții. Numai că dincolo de interesele imediate ale activiștilor, mesajul politic al președintelui PNL Timiș, Nicolae Robu, pare mult prea agresiv pentru cineva care s-ar teme de rupere.

Chiar dacă are atâta dreptate vărsând acid peste combinațiile imorale și lipsite de legitimitate dintre PSD, UNPR ori PC, Nicolae Robu nu poate deveni brusc un luptător împotriva traseismului, atâta vreme cât s-a bucurat din plin de fenomen, de alianța cu conservatorii, dar și cochetând cu primirea în partid a juniorului Dugulescu, a lui Frunzăverde, la Caraș, ori Stănișoară de Mehedinți. Nu poți fi supărat pe traseiști doar pentru că nu ai reușit tu mai multe achiziții decât adversarul. E ca și cum s-au supărat pesediștii că Băsescu a furat mai mult ca ei în alegerile prezindențiale.

La o primă vedere, Nicolae Robu ar avea toate șansele să guverneze local și fără PSD. Calculele din legislativul local l-ar putea duce pe liberal la concluzia că are pe ce să se bazeze, cu atât mai mult cu cât o apropiere PNL-PDL, plus popularul Folică, pare cel mai la îndemână și firesc lucru. Nici voturile țărăniștilor n-ar putea merge în mod natural spre PSD, decât dacă rațiunile nu vor fi politice, ci strategic fotbalistice. Dincolo, la CJT, Titu Bojin ar părea mai strâns cu ușa, neavând fără PDL și PNL forța să închege o majoritate. Dar să nu-l plângem noi pe Titu Bojin, cum nici domnul Titu nu l-a plâns pe pedelistul Ostaficiuc, în mandatul trecut, când situația era puțintel inversată, dar, totuși, atât de comodă ambilor.

„Nu ne-a fost ușor, dar am învins!”, ar putea spune Nicolae Robu după alegerile locale din 2016. O Timișoară administrată fără PSD și izolată cumplit de guvernarea centrală socialistă, chiar mai rău decât până acum, îi va da lui Nicolae Robu tema câștigătoare de campanie: persecutarea prin politici bugetare și investiționale defavorabile orașului, a nu știu câta oară după revoluție. Subiect pe cât de generos pe atât de real cu care poți câștiga mult mai repede alegerile în Timișoara decât crezându-l pe Ilie Sârbu cum promite lapte și miere acolo unde pesediștii au lăsat atâtea minciuni și regrete.