Categories: Sport

Ioan Muresan, groparul arbitrajului judetean, punctul slab al lui Danut Lata

Starea arbitrajului timişean este dezastruoasă, iar numele celui care a păstorit activitatea „fluieraşilor” din judeţ este Ioan Mureşan, angrenat în lupta pentru câştigarea postului de preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Timiş.  în cadrul furibundei campanii electorale începute de mai bine de o lună, acesta îl desfiinţează pe Dănuţ Laţa, pe care îl acuză inclusiv pentru starea arbitrajului de la jocurile din judeţ.

În momentul de faţă, judeţul Timiş nu are niciun arbitru în Liga I. Timişorenii Cătălin Botaş şi Petru Gaşpar au fost ultimii arbitri din judeţul Timiş care au oficiat în primul eşalon. Cei doi au fost retrogradaţi în urmă cu jumătate de an, iar în prezent arbitrează doar până la nivelul eşalonului secund. De ani buni, în fruntea Comisiei Judeţene de Fotbal Timiş, Ioan Mureşan nu a făcut prea multe pentru arbitrii timişeni. O altă problemă este calitatea arbitrajelor la nivelul eşaloanelor inferioare, care a scăzut extrem de mult în mandatul lui Mureşan, fapt consemnat de reprezentanţii echipelor din judeţ după disputarea fiecărei etape.

Protectorul lui Ioan Mureşan a fost, în toţi aceşti ani, Dănuţ Laţa, actualul preşedinte al AJF Timiş. Chiar dacă reprezentanţii cluburilor din judeţ şi-au arătat mereu nemulţumirea de felul în care a evoluat arbitrajul în mandatul lui Mureşan, Laţa a fost de fiecare dată impasibil. În urmă cu trei ani, când Ioan Mureşan, în calitate de comisar al Gărzii Financiare, a fost reţinut de DNA pentru şantaj, mai multe voci din AJF Timiş i-au spus lui Laţa să-l înlocuiască. Din nou, actualul şef al AJF a fost de neclintit şi a preferat să-l menţină la şefia Comisiei Judeţene de Arbitraj.

Memoria îi joacă însă feste fostului arbitru FIFA despre care presa vremii spunea că era unul dintre apropiaţii lui Dinamo Bucureşti. Acesta, în cadrul furibundei campanii electorale începute de mai bine de o lună, îl desfiinţează pe contracandidatul său Dănuţ Laţa, pe care îl acuză inclusiv pentru starea arbitrajului de la jocurile din judeţ. Să fi uitat Ioan Mureşan că este şeful arbitrilor de ani de zile şi că Dănuţ Laţa poartă doar de a-l fi protejat, deşi ar fi trebuit să se gândească la înlocuirea sa cu cineva care ar fi putut readuce arbitrajul pe linia de plutire? Ironia sorţii face ca acum, la trei ani distanţă, cei doi să fie în bărci diferite, ambii candidaţi la şefia AJF Timiş. Culmea e că lipsa de profesionalism a lui Ioan Mureşan ca şef al arbitrilor s-ar putea resfrânge asupra lui Laţa, contracandidatul său, dar, în acelaşi timp, cel care l-a protejat ani de zile. În acest caz, dacă Mureşan va câştiga în faţa lui Laţa, culmea victoriei va suna în felul următor: să câştigi acuzându-ţi contracandidatul care ţi-a fost şi protector pentru lipsa ta crasă de profesionalism. În concluzie, se poate deduce că punctul slab al lui Laţa în lupta cu Mureşan pentru şefia AJF Timiş este… Ioan Mureşan.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

30 de minute ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

35 de minute ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

O oră ago

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

3 ore ago

Schimbare da manager la Spitalul „Dr. Victor Babeș”. Lui Cristian Oancea nu i se mai prelungeşte contractul

La finalul acestei luni lui Cristian Oancea îi expiră mandatul de manager al Spitalului de…

3 ore ago

Consiliul Județean Timiș deleagă spre propria societate întreținerea estetică a 38 de drumuri și a pistei de biciclete de pe malul Begăi

Consiliul Județean Timiș a aprobat alocarea a peste un milion de lei pentru societatea Service…

4 ore ago