Categories: Administratie

Preventia stomatologica – cele cinci reguli de aur

Poate ți-ai făcut un detratraj anul trecut, dar, din păcate, nu este suficient pentru a considera că prevenția în cazul tău este sub control. Cred că amândoi suntem de acord că este mult mai simplu să previi decât să tratezi.

Nu doar că este mai simplu, dar este mult mai ieftin, nu ai de ce să te temi de durere, nu îți strică ziua și noaptea orice mică sau mare problemă dentară, poți mânca, poți zâmbi și nu îți pierzi timpul la dentist, pe drum spre dentist și stând în sala de așteptare. Ținând cont de aceste fapte, evident, îți dorești să te încadrezi în categoria „better safe than sorry” („mai bine să fii în siguranță decât să-ți pară rău”). Pentru asta trebuie să faci un singur lucru: să te asiguri că îți încredințezi sănătatea în mâna unui medic în care ai încredere. Apoi, acolo ți se va sugera cel mai bun mod de a avea grijă de dinții tăi.
Cinci puncte importante despre prevenție:
1. Profilaxia stomatologică se face de un profilaxist, absolvent al Facultății de Profilaxie Stomatologică. Nu este suficient să fie student la Stomatologie sau asistent medical. Trebuie să fie profilaxist, absolvent al Facultății de Profilaxie Stomatologică, cu experiență și care să fie dedicat meseriei sale. Acesta are pregătirea necesară pentru a avea grijă de sănătatea danturii tale.
2. Profilaxia cuprinde mai multe etape. Nu este doar detartraj și atât. Da, detrartrajul ultrasonic este o parte importantă, dar există și periajul profesional, finisarea obturațiilor, air-flow (o finisare cu particule de bicarbonat), evidențierea zonelor cu probleme, instructajul dat pentru o igienă riguroasă acasă. Se explică tehnica de periaj, modul de folosire a firului interdentar, se recomandă anumite produse specifice. De asemenea, se face un screening pentru prevenția cancerului și dacă sunt prezente carii sau probleme parodontale se recomandă o vizită la specialist.
3. Termenul ideal la care este indicat să te întâlnești cu profilaxistul este la fiecare șase luni. Dacă igiena este făcută corect, termenul se poate majora la un an. Dar, dacă igiena nu e chiar ok, termenul poate ajunge la trei luni. De asemenea, este necesară o perioadă mai mică la pacienții cu probleme parodontale, la cei ce au implanturi dentare sau aparate ortodontice.
4. Programul de recall profilactic. Multe clinici oferă posibilitatea pacienților lor să fie sunați când se apropie termenul de recall. Așa că, în caz că uitați, veți fi sunați. Este bine să mergeți la aceste ședințe pentru că rata de apariție a cariei este mult mai mică, problemele parodontale prevenite, costul tratamentelor mai mic și investiția făcută în sănătatea ta este asigurată.
5. Nu uita un alt aspect foarte important: verificarea mucoaselor (screening-ul pentru preventia cancerului oral). Poți citi mai multe despre cancerul oral aici.

În plus, este important ce faci acasă:
Folosește o periuță de dinți cu fire moi, nu contează de la ce firmă, ce culoare sau ce formă are. Pasta de dinți poate fi orice pastă care îți place. Ceea ce contează este tehnica de periaj corectă, tehnică pe care o poți deprinde de la profilaxist. În plus, este indicată folosirea firului interdentar. Dacă acestea se folosesc într-un mod corespunzător, este suficient. La pacienții cu intervenții chirurgicale, aparate ortodontice, implanturi dentare sau alte situații speciale se pot indica și alte produse: apă de gură, periuțe interdentare sau duș bucal. Acestea ți le va recomanda medicul specialist în funcție de particularitățile cazului tău.
Zâmbește astăzi și asigură-te că vei zâmbi și mâine! Depinde doar de tine.

www.dentaldesign.ro
www.drfondrea.ro

Share
Published by
Bogdan Fondrea, estetica dentara si implantologie orala

Recent Posts

Si dacă poporul PSD nu-l mai vrea pe Bolojan premier, ce va face Grindeanu? Face ca “tata” dintr-un banc?

La doar o zi după ce, cu chiu, cu vai, multe întârzieri, piedici şi blocaje…

O oră ago

Începând de luni, 2 martie, circulația rutieră va fi restricţionată în mai multe zone ale Timişoarei

La solicitarea Aquatim și Asociației Club Sportiv Yolo, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara…

O oră ago

Un weekend pentru viitorul copiilor: Târgul educațional Edu Fest Timișoara are loc la Iulius Town

Copiii curioși și părinții informați sunt așteptați în acest weekend la Iulius Town, unde vor…

2 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 27 februarie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 27.02.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

La terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se amenajează vestiare, o sală de forță și un cabinet medical/VIDEO

Lângă terenul de antrenament al celor de la Politehnica Timișoara se instalează o serie de…

10 ore ago

Administrația timișoreană vrea să înceapă căutarea partenerului privat pentru ridicarea unui nou spital municipal

Primăria Timișoara merge înainte cu propriul spital, municipal, pe care îl propune comunității, alături de…

10 ore ago