Se anunță încă un șantier în Timișoara. De această dată, este vorba despre lărgirea la patru benzi a străzii Dr. A. P. Podeanu, până la intersecția cu Aleea FC Ripensia. Bugetul nu prevede expres fonduri pentru lucrare, dar edilii locali susțin că ea va fi făcută anul acesta.
În perioada imediat următoare, de pe strada Podeanu vor dispărea garajele și maghernițele ridicate fără autorizații. Deținătorii acestora au termen până luni să și le demoleze singuri, după care vor intra buldozerele. Odată ce zona va fi curațată, edilii locali au planuri de extindere a străzii la patru benzi. Anunțul a fost făcut de viceprimarul Traian Stoia și confirmat de primarul Nicolae Robu. „Nu sunt explicit fonduri explicit pentru aceasta, ca obiectiv de investiții, o să vedem cum facem. Ori facem o rectificare bugetară, ori facem pe reparații ale străzii, cu extindere. Încă nu am hotărât, dar în acest an vrem să facem”,a declarat Robu. Acesta susține că, în perioada următoare, va fi analizat studiul de fezabilitate pentru prelungirea Bulevardului Sudului, „pe unde e linia ferată, pe după liniile de înaltă tensiune, după sala polivalentă a Politehnicii”. „Studiul prevede, pe de o parte, prelungirea Bd. Sudului până în Podeanu și apoi lărgirea străzii Podeanu, de la intersecția cu Bd. Sudului până la Novatim, la patru benzi. Vrem să vedem cum din acel studiu de fezabilitate extragem partea aceasta”, explică primarul. Conform aceleiași surse, lărgirea străzii va fi realizată până în toamnă.
O nouă premieră foarte interesantă în domeniul studiilor universitare. Pe 18 martie, o dată cu…
Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…
Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…
Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…
Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…
Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…