Categories: Klaus Vaterland

Legendele s-au intors pe „Dan Paltinisanu”, ipocrizia… pe Stiinta

Dacă nu ar fi o banală formă de marketing, schimbul de replici dintre promotorii ACS Poli și ASU Politehnica ar părea mai degrabă un joc de copii teribiliști, distruși de atâta plictiseală. Autorii sloganului „AC Recaș nu e Poli”, scris iresponsabil pe clădirile din Timișoara, au recidivat cu o acțiune ceva mai benignă. Ca reacție la sloganul ACS „Legendele s-au întors pe Dan Păltinișanu”, promovat cu fală de oamenii primarului Nicolae Robu, după venirea în club a lui Alexa, Vlaicu și Timofte, cei de la ASU Politehnica au adăugat pe banner negru pe alb că „Poli… (s-a întors, n.a.) pe Știința”. Foarte frumos. Nu sună rău nici originalul, nici cârcoteala celor din Druckeria, însă ca orice reclamă reușită ea nu trebuie să manipuleze prin neadevăr. Pe de-o parte se lasă impresia că legendele Alexa și Timofte s-au întors anume pentru proiectul ACS, ceea ce e puțin fals. Ioan Timofte și Sorin Vlaicu fiind deja în anturajul clubului, iar Alexa a revenit acasă pentru un debut în cariera de antrenor, fără să fie ceva senzațional în treaba asta.

Orice fost jucător emblematic al lui Poli s-ar întoarce să antreneze sau să conducă acea Poli care joacă într-o ligă superioară și care își are casa pe „Dan Păltinișanu”. Nu neapărat ca o recunoaștere a versiunii originale în absurdul război al abrevierilor, ci pur și simplu pentru că nu vede problema în această ecuație. Chiar și Codrea, antrenorul lui ASU, ar veni târâș la ACS Poli, dacă ar fi chemat. A și spus-o omul cu jumătate de gură, diplomatic, în sensul acela cu neprevăzutul în viață. Mugur Gușatu nu e astăzi pe „Dan Păltinișanu”, dar nu pentru că apreciază vreo tabără sau alta, ci pur și simplu pentru că încă nu a fost chemat de conducătorii clubului prim-divizionar pentru o slujbă mai bine sau mai prost plătită. O concluzie pe care, din prea multă adrenalină și orgoliu injectat intravenos, cei de la ASU nu au înțeles-o. Adepții „soluției morale” desfășurate pe stadionul „Știința” împart nedrept iubitorul de Poli în două categorii: „trădătorii”, „poliștii de conjunctură”, „suporteri de rezultat”, „sămânțarii” etc, pe de o parte, însă despre legendele cu cartea de muncă la ACS Poli nu suflă nicio vorbă, dezavantajați de o discuție cu privire la opțiunea unor foști fotbaliști, despre care nu se poate spune că nu reprezintă veritabil Poli.

Mult neadevăr regăsim și în „reclama” conform căreia Poli (ASU) s-a întors pe „Știința”. ASU sau SS Politehnica nu s-a întors pe Știința acum doi ani, când artificiul fotbalistic al primarului Robu și-al FRF a readus cu scandal Timișoara în prima ligă, ci cu câțiva ani înainte. ASU Poli nu s-a înființat în 1921, cum ar vrea unii să creadă, ci mult mai târziu, în 2004, dacă îmi amintesc eu bine. Care va să zică, dacă vorbim de o întoarcere a lui Poli pe „Știința”, ea nu s-a produs acum, ci la o dată la care activiștii „onorabilității” nu erau interesați de acest subiect. Se poate insista pe revenirea lui Poli pe „Știința” în 2012, doar dacă percepem Poli ca fiind un grup de oameni care cântă frumos, face coregrafii deosebite și impresionează prin spectacole de fumigene. Tot așa cum reclama zice că legendele s-au întors pe „Dan Păltinișanu”, și nu la „Poli 1921”, tot așa și Poli s-a întors pe „Știința” doar dacă identificăm clubul alb-violet cu Ema Cernescu, Cristian Brâncovan, Bogdan Herzog, „Mihalcea”, Goran și alții. Ceea ce ar fi cam mult, totuși.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Simonis și Fritz au ajuns la un consens. PNL pare să fi fost de acord

Așa cum deBanat.ro a relatat deja, primarul Timișoarei, Dominic Fritz, și liderul PSD Timiș, Alfred…

2 ore ago

CSM Lugoj a terminat anul 2024 în forţă, cu o victorie categorică

Etapa a 16-a din liga de elită de volei feminin a debutat pe malul Timişului…

3 ore ago

A furat dintr-o maşină parcată în Brestovăţ! Unde l-au prins poliţiştii

La data de 21 decembrie, polițiștii Secției 5 Rurale Belinț sub coordonarea procurorului din cadrul…

4 ore ago

ABA Banat investește 29 de milioane de lei în consolidarea și reprofilarea malurilor râului Timiș

Administrația Bazinală de Apă Banat derulează în prezent un important proiect pentru consolidarea malurilor râului…

6 ore ago

Geaba Bolojan! După un ostaş în fruntea ţării, PNL propune un şomer în fruntea ţării

La început mi se părea o glumă. O glumă nereuşită, ca să nu spun una…

7 ore ago

La Timișoara continuă modernizarea rețelei de termoficare a orașului

13 kilometri de rețele termice vor fi reabilitați, Primăria Timișoara semnând contractul de finanțare. Această…

7 ore ago