Categories: SocialUltima ora

Divort… incendiar: masini facute praf de o nevasta suparata

Timișorenii care locuiesc pe strada Nufărul au avut parte de o noapte de groază. Două mașini au fost incendiate și s-au făcut scrum, după ce o mână criminală a dat foc unuia dintre autoturisme. Oamenii spun că la mijloc ar fi o răzbunare între soți.

În miez de noapte, toată strada Nufărul s-a trezit brusc, după o bubuitură cumplită care s-a auzit în toate locuințele. Oamenii s-u repezit la geamuri și când au văzut ce se întâmplă, au ieșit imediat în stradă, să încerce să stingă cele două mașini care ardeau chiar sub nasul lor. Între timp, au sunat și l12, iar pompierii sosiți la fața locului au reușit să lichideze flăcările. Pagubele sunt foarte mari, mașinile fiind distruse în totalitate. Oamenii bănuiesc că de vină ar fi soția unui vecin de-al lor, care se află în proces de divorț. Acum câteva zile, femeia ar fi făcut praf parbrizul de la mașina soțului ei. De această dată, pompierii trebuie să stabilească exact ce c-a întâmplat, iar polițiștii să găsească autorul. Din primele informații, doar unul dintre autovehicule a fost incendiat intenționat. Celălalt a luat foc deoarece era situat în imediata apropiere.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

3 minute ago

Primăria Timișoara inaugurează, în sfârșit, baza sportivă din Mehala

Deschiderea activității pe noua bază sportivă din Mehala va avea, în sfârșit loc, la luni…

12 minute ago

Panică mare la ISC Timiş, după schimbarea conducerii la nivel naţional. Inspectorul şef Ioan Cornel Furdui, ca şi pe făraş

În interiorul Inspectoratului Judeţean de Construcţii Timiş s-a instaurat o mare agitaţie după ce, săptămîna…

2 ore ago

Pacientul ştia: infarctul bugetar din 2026. Nu e criză. E infarct

Infarctul bugetar din 2026 nu este o surpriză. Este rezultatul unui diagnostic ignorat timp de…

3 ore ago

Bookfest Timişoara îşi deschide mâine porţile. Urmează patru zile pline de evenimente culturale

Începând de mâine, 19 martie, Bookfest revine la Timișoara și, pentru patru zile, orașul se…

4 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 18 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 18.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

4 ore ago