Marilen Pirtea si-a anuntat colegii din UVT ca va candida pentru PSD

Rectorul Universității de Vest, Marilen Pirtea, s-a destăinuit colegilor că vrea să intre în politică, aceasta fiind singura soluție pentru ca instituția pe care o conduce să obțină mai multe fonduri de la guvern. Pirtea vrea să candideze pe Colegiul III Deputați pe lista PSD.

Săptămâna trecută, în timpul unei ședințe a Senatului UVT, rectorul Marilen Pirtea a ținut o alocuțiune, în care le-a explicat celor de față motivele pentru care trebuie să se implice în politică. În săptămâna precedentă, el a avut un discurs de același gen și în Consiliul de Administrație al universității, ne-au declarat surse prezente la ambele evenimente. Pirtea a arătat, în cele două intervenții, că doar implicându-se politic universitatea va primi mai multe fonduri de la guvern pentru a continua unele proiecte deja demarate. Este singura soluție prin care instituția se poate dezvolta, și-a argumentat Pirtea „sacrificiul”. El a mai arătat că universitățile ale căror rectori s-au implicat politic au avut mult de câștigat. El a dat ca exemplu Politehnica din Timișoara, care l-a avut ca rector pe actualul primar Nicolae Robu.

De altfel, Pirtea nici nu le-a cerut voie colegilor pentru pasul pe care urmează să-l facă, decizia fiind luată. „M-am implicat deja în politică, iar în ultimul timp cred că am discutat mai mult cu premierul Victor Ponta, decât cu dumneavoastră”, le-a mai spus Pirtea colegilor. El a mai afirmat că, pentru început, intenționează să candideze pentru PSD în Colegiul III Deputați, rămas vacant în urma demisiei Mariei Grapini. Totuși, el a spus că nu vrea să părăsească funcția de rector, nici acum, nici în viitor. Mai exact, așteaptă o clarificare legislativă, astfel încât să poată deține și funcția de rector, și cea de parlamentar. Majoritatea colegilor au aprobat demersul lui Pirtea, cu o singură excepție notabilă. În ședința CA a UVT, Alin Gavreliuc, decan al Facultății de Sociologie și Psihologie, i-a cerut lui Pirtea să se mai gândească, menționând că ar arunca o imagine proastă asupra universității în cazul în care se înrolează în PSD. În perioada guvernării PDL, Pirtea era un apropiat al acestui partid, mândrindu-se cu legătura de rudenie pe care ar avea-o cu Vasile Blaga.

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

12 ore ago

Începând de mâine, restricții de circulație rutieră în mai multe zone al Timişoarei

Comisia de circulație din cadrul Primăriei Municipiului Timișoara a avizat instituirea de restricții de circulație…

13 ore ago

Percheziţii la clanul Cârpaci din Timişoara, la solicitarea Procuraturii din Munchen. Acuzaţii de constituire a unui grup infracțional organizat și trafic de persoane

Procurorii DIICOT împreună cu poliţiştii de la BCCO au efectuta o percheziţie într-un imobil din…

14 ore ago

Poli merge la Pecica fără câțiva titulari, șansă pentru jucătorii din lot să demonstreze că merită să joace în alb-violet

Politehnica Timișoara dispută vineri cel de-al doilea joc oficial în deplasare din 2026. Alb-violeții, care…

14 ore ago

Lugoj și Sânnicolau Mare, orașe pilot într-un proiect european pentru planificare urbană și energetică derulat prin intermediul CJ Timiș

Consiliul Județean Timiș a participat la un proiect european dedicat tranziției către energie curată, în…

15 ore ago

Siguranța alimentelor și sănătatea publică în era digitalizării, dezbătute la CCIAT

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, în parteneriat cu Direcția Sanitară Veterinară și pentru…

15 ore ago