Categories: Economic

Timisoara, locul 6 in topul datoriilor capitalelor de judet

La sfârșitul lui 2013, cele mai multe reşedinţe de judeţ aveau datorii mai mari decât acum doi ani. Timișoara are de dat înapoi cu peste 38 de milioane de lei mai mult decât în 2011, fiind pe locul al șaselea în topul datornicilor. Există și două municipii cu zero datorii: Brăila și Miercurea Ciuc.

Primăriile nu se pot îndatora cu mai mult de 30% din încasările programate, iar în 2011, trei reședințe de județ erau aproape să depășească acest prag: Slobozia, Satu Mare şi Piatra Neamţ. La finele anului trecut, două dintre ele reușiseră să reducă din datorii. Conform datelor furnizate de Ministerul Finanțelor, la cererea economica.net, mai puțin de o treime din capitalele de județ înregistrau, în 2013, mai puține datorii decât în 2011. Printre acestea nu se numără și Timișoara. Acum trei ani, orașul de pe Bega ajunsese la un grad de îndatorare de 16.63% din nivelul total al veniturilor pe care le poate obţine autoritatea locală. La finele lui 2013, suma crescuse cu peste 19 procente, ajungând la 235,05 milioane de lei. În trei ani, Timișoara a luat împrumut încă 38,5 milioane. Anul până în care trebuie returnat ultimul leu este 2030. Luna trecută, municipalitatea a primit de la Banca Mondială 25 de milioane de euro, care trebuie restituiți în 12 ani, suma nefiind inclusă în datoria calculată la finele anului trecut. Cel mai îndatorat oraș din România este, evident, Bucureștiul, cu un sold al datoriei publice de 2.288 milioane de lei. Urmează, în acest top, Iași, cu peste 408 milioane, Cluj-Napoca, cu 311,0 milioane, Oradea, cu 283 milioane, și Ploiești, cu 273,7 milioane. Există și două orașe ai căror primari stau foarte liniștiți, întrucât nu au de returnat nici măcar un bănuț: Brăila și Miercurea Ciuc.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Alăturarea AUR Timiş – „Proclamaţia de la Timişoara”, oximoronul perfect. Sau despre ipocrizia „suveraniştilor”

În urmă cu două zile s-au împlinit 36 de ani de la momentul în care…

42 de minute ago

Timpark scoate la vânzare, prin licitaţie, un nou lot de maşini abandonate

Timpark organizează o nouă licitaţie de vânzare a unor vehicule fără stăpân sau abandonate pe…

55 de minute ago

Se face CODRU la Ianova! În plus, s-au anunțat primele nume ale celebrului festival de muzică, ediția 2026

CODRU organizează o nouă acțiune de împădurire. 10.000 de copaci vor fi plantați la Ianova,…

O oră ago

Resortul pentru animale FABISS – ”O lume fascinantă pentru animalul tău de companie”

Articolul de față este dedicat prezentării informațiilor și facilităților de cazare exclusiv pentru căței, urmând…

O oră ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 13 martie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 13.03.2026, unde se vor executa reparaţii…

2 ore ago

Viceprimarii Paula Romocean şi Ruben Laţcău, întâlnire cu locuitorii din Traian înaintea începerii lucrărilor din zonă

Locuitorii din zona Traian sunt invitaţi luni, la Clopotul Libertății din piaţă, la discuţii privind…

14 ore ago