Pe urmele lui Ceausescu: Ponta, in vizita in fabrici si uzine / FOTO

Venit la Timișoara în ultimele zile ale campaniei electorale, primul ministru Victor Ponta a ales să facă vizite de lucru în… fabrici și uzine. Președintele PSD a ajuns în Timiș miercuri seară și a participat, la Lugoj, la o petrecere oferită în cinstea sa.

AEM Luxten 39

Vizita lui Victor Ponta la Timișoara a început pe platforma industrială din Calea Buziașului, la AEM. Șeful guvernului a întârziat însă jumătate de oră fața de programul anunțat, după „bunul” obicei pe care l-au adoptat, în ultima perioadă, aproape toți politicienii. După vizita de la AEM, Ponta pleacă într-un „turneu” care include Alcatel și Smithfield. Primul ministru este însoțit de viceprimerul Liviu Dragnea, de președintele PSD Timiș, Titu Bojin, de senatorul Ilie Sârbu, de directorul Romsilva, Adam Crăciunescu, de candidatul pe Colegiul III, Florică Bîrsășteanu, și de fostul ministru Maria Grapini, aspirantă la fotoliul de eurodeputat.

„Sunt foarte fericit că am putut să văd că nu trebuie neapărat să abandonăm o veche companie fondată în anii ’70. Când m-am născut eu, începea producţia. În 1998 era trecută la companiile care trebuia închise. Prin munca oamenilor, încredere şi investiţii, sunt acum 1.500 de locuri de muncă şi linii tehnologice la cel mai înalt nivel. Sunt mândru că piesele produse la Timişoara echipează sistemele de contorizare, gaze şi energie elctrică de pe toate continentele. Din partea noastră pentru acest tip de afacere ce creează locuri de muncă şi plătesc taxe şi impozite există tot sprijinul pentru a accesa fonduri europene pentru tehnologizare şi cercetare. Am discutat cu doamna directoare despre extinderea sistemului de învăţământ dual. Să ia în tutelă un liceu tehnologic din Timişoara şi să îi ia în tutelă pe tinerii care urmează să lucreze în companie”, a declarat Ponta.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

5 comentarii pentru acest articol

codrin a spus: (mai 22nd, 2014 at 11:51 )

Nu are ce cauta asta la Timisoara. Nu avem nevoie de laudele lor, atata timp cat 25 de ani ei nu au facut nimic pentru orasul si judetul acesta. Sa se duca in Oltenia si Moldova sa ii laude pe aia. Daca au ce lauda…

,,neam vicelan si adulter" a spus: (mai 22nd, 2014 at 15:30 )

Naumovici tOnta.Alta marioneta a lojilor masonice.Lingaii sionistilor care au dat SI in 89 lovitura de stat si ne-au falimentat.

dan a spus: (mai 23rd, 2014 at 00:05 )

frumos titlu fabrici si uzine ?care?alea de le-o distrus psd-ul sau o venit sa vada ce mai e de vanzare pentru tov. cristescu?

Dan Gavrilescu a spus: (mai 23rd, 2014 at 13:36 )

Titlul este foarte exagerat domnule Mihai Oancea. Este un gest de apreciat sa mergi in fabricile din orasul pe care il vizitezi ca premier. Un gest pe care orice politician roman trebuie sa il faca.

viola knight a spus: (mai 24th, 2014 at 09:23 )

titlul este unul potrivit. este exact acel tip de vizită care îmi amintește de vremea ceaușistă. acest individ care este premier plus ceilalți doi ,dragnea și sârbu sunt exact ca acei secretari de stat care erau ca lipitorile la orice vizită prin țară. cine a trăit acele vremuri știe la ce mă refer. În rest , acești indivizi să ne lase in pace. să își vadă de campania lor electorală prin moldova sau prin oltenia, dobrogea. au un tupeu jegos. atâția ani au trecut si acum brusc ei vin în timișoara ca să se afișeze să se asocieze cu performanța. performanță pentru care nu au făcut NIMIC. AȘADAR , LE ADUC LA CUNOȘTIINȚĂ URMATORUL LUCRU: ÎN VEST AERUL E ALTFEL . NU E NEVOIE SĂ VINĂ SĂ ÎL STRICE. SĂ NE DEA PACE SĂ ÎȘI VADĂ DE BUCUREȘTIUL LOR. AM SUPRAVIEȚUIT PÂNĂ ACUMA FĂRĂ EI SIGUR O VOM FACE ȘI ÎN CONTINUARE. FIRA-ȚI AI NAIBII DE COMUNIȘTI, AȚI DISTRUS ȚARA ASTA ȘI CU EA AȚI DISTRUS SI ACEL PUȚIN BINE CARE A APĂRUT DUPĂ REVOLUȚIE. PUNCTUL 8 TREBUIA APLICAT ȘI SIGUR NU IMI PIERDEAM EU VREMEA ACUMA SĂ ÎI EXPLIC LA UNUL CA PONTA CUM E TREABA PRIN VESTUL ROMÂNIEI.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Maxagro - 30 de ani de performanță

Administratie vezi arhiva Administratie

Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel

Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
dermaskin-orizontal

Politica vezi arhiva Politica

Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis

Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Zara Iulius Town

Sport vezi arhiva Sport

Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…

Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
ISHO Timișoara

Social vezi arhiva Social

Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea

Economic vezi arhiva Economic

Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Universitatea Politehnica Timișoara (UPT) devine în această perioadă epicentrul inovației în arhitectura incluzivă. Între 26 și 31 octombrie 2026, instituția găzduiește o inițiativă internațională unică: un Program Intensiv Mixt (Blended Intensive Programme – BIP) care provoacă viitorii arhitecți să exploreze dimensiunea senzorială, estetică și emoțională a spațiului, dincolo de simplele reguli ale funcționalității. Cum poate...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum arată „acasă” când nu poți vedea? UPT provoacă viitorii arhitecți europeni să redefinească frumosul și incluziunea
Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție, un performance la intersecția dintre muzică și storytelling, pe care l-a scris, compus și îl interpretează. Spectacolul are loc sâmbătă, 7 noiembrie, și duminică, 8 noiembrie, de la ora 20.00, la It – a space for it. Accesul este gratuit,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Bogdan Cotîrță Gruicin prezintă Strada Labirint Et. 4 – povestea unor blugi rupți cu intenție
Sala „Constantin Jude” a fost martora unui scenariu de film în etapa a 4-a a Ligii Naționale de baschet masculin. Într-un duel spectaculos al „violetelor”, SCM Politehnica Timișoara a învins FC Argeș Basketball cu scorul de 100-97 (86-86), după o repriză de prelungiri obținută printr-o revenire absolut ireală în ultimele secunde ale timpului regulamentar. Banatul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Inimi de Lei… bănățenii revin chiar și atunci când nu mai erau șanse…
Viceprimarul Ruben Lațcău a anunțat că a fost predat amplasamentul către constructor din Piața Kuttel – Mocioni. Chiar dacă sunt așteptate dificultăți în circulația spre centrul Timișoarei, oficialul spune că se va încerca limitarea traficului doar cât este necesar. Constructorul urmează să se adapteze și să impună restricții doar cât este nevoie. “Am predat amplasamentul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pregătiți-vă, începe! A fost predat amplasamentul către constructor în Piața Kuttel
Luni, 26 octombrie, primarul comunei Remetea Mare, Cosmin Chira, a primit un grup de investitori din Italia, interesați de oportunitățile de investiții pe care le oferă această comună.  Cosmin Chira afirmă că Remetea Mare are un avantaj uriaș pentru orice fel de investiţii: poziția sa strategică. “Suntem la ieșirea de pe autostrada A1, la doar...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Remetea Mare – o comună în plină dezvoltare, tot mai atractivă pentru investitori
Societatea Salubrizare SA, cea care asigură măturarea străzilor din Timișoara și aparține primăriei, va asigura managementul pentru cele trei centre de colectare a deșeurilor prin aport voluntar, care vor fi deschise în oraș. Municipalitatea spune că amenajarea acestora merge bine. La noile centre se vor putea depune o largă gamă de deșeuri. ”Avansăm cu amenajarea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amenajarea centrelor de colectare a deșeurilor prin aport propriu e pe ultima sută de metri la Timișoara
Românii au ajuns să recupereze 97% din totalul ambalajelor pentru care au plătit acei 50 de bani la băuturile luate din magazine. RetuRO, administratorul Sistemului de Garanție-Returnare, cel mai mare proiect de economie circulară din România, a anunțat evoluția și rezultatele sistemului pentru primele nouă luni ale anului 2026. iar Timișul e campion la recuperare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișenii sunt recuperatori campioni de ambalaje pet, sticlă și din metal, destinate băuturilor
În perioada 2–6 noiembrie, Facultatea de Arte și Design din cadrul Universității de Vest din Timișoara organizează Zilele Carierei @ FAD UVT, un eveniment dedicat conectării studenților cu profesioniști din domeniul artelor vizuale, designului și industriilor creative. Ediția din acest an a Zilelor Carierei @ FAD UVT propune conceptul MAP – Mentori, Alumni, Practică, o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Facultatea de Arte și Design Timișoara organizează o nouă ediție a Zilele Carierei @ FAD UVT
Vineri, Alfred Simonis anunța o întâlnire pe care puțini o prognozau prea curând, una cu viceprimarul Ruben Lațcău, conducătorul ”la zi” al Timișoarei, în cursul acestei săptămâni. Luni, la orele prânzului, acesta răspunde într-un ton puțin circumspect, dar spune că acceptă invitația. Dialogul, desigur pe Facebook. Ne întâlnim, vedem cum facem, am acceptat invitația, cam...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pipa păcii sau un nou motiv de ”împunsături”. Lațcău merge la discuții, la CJT, invitat de Simonis
Organizatorii Timișoara Football Film Festival invită fanii alb-violeți și nu numai la o seară de… aducere aminte, alături de foste glorii și legende ale lui Poli. Așadar, marți, 27 octombrie, de la ora 19.00, sunteți invitați la D’arc, în cafenea, pentru o seară specială dedicată istoriei Politehnicii Timișoara, cu imagini de arhivă, povești și oameni...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Seară specială! Incursiune în trecutul viola alături de glorii ale fotbalului timișorean
Top
deBANAT.ro
Prezentare generală a confidențialității

Acest site folosește cookie-uri pentru a-ți putea oferi cea mai bună experiență în utilizare. Informațiile cookie sunt stocate în navigatorul tău și au rolul de a te recunoaște când te întorci pe site-ul nostru și de a ajuta echipa noastră să înțeleagă care sunt secțiunile site-ului pe care le găsești mai interesante și mai utile.