Categories: AdministratiePolitica

Idolu, prins intre primarul Robu si presedintele de partid Robu! E nevoie de arbitru

Directorul AIT, Dan Idolu, nu va ajunge consilier local până nu se pronunță Autoritatea Electorală Permanentă. Primarul Nicolae Robu are o dispută cu președintele PNL Timiș Nicolae Robu, iar AEP este solicitată s-o arbitreze. Aceasta trebuie să se pronunțe dacă pentru numirea unui nou consilier este nevoie de semnătura liderilor partidelor care au format USL.

Pe ordinea de zi a plenului de joi s-a aflat proiectul privind încetarea mandatului de consilier local al lui Florică Bîrsășteanu (PSD), dar nu și cel privind numirea, în locul lui, a lui Daniel Idolu, tot de la PSD. Primarul Nicolae Robu, care a anunțat anterior că nu va fi de acord cu intrarea unui nou social-democrat în CL, și-a nuanțat joi poziția. „Am adresat Autorității Electorale Permanente o întrebare. AEP trebuie să spună dacă e nevoie de semnătura liderii partidelor care au constituit uniunea în numele căreia s-a candidat sau dacă se pronunță doar partidul al cărui candidat este următorul pe listă. Avem nevoie de un răspuns scris, unul de natură juridică, nu politică. Voi respecta ce spune AEP. Ce fac eu ca președinte de partid nu are legătură cu ce fac eu ca primar. Ca primar am nevoie de o rezoluție din partea AEP”, a spus Robu. În replică, social-democrații, prin vocea lui Alfred Simonis, au anunțat că nu votează proiectele depuse pe lista suplimentară. „Constat că pe ordinea de zi nu se regăsește adresa pe care am depus-o personal la CL. Cineva a obstrucționat dreptul CL de a coresponda cu partidele politice. Dumneavoastră ați semnat pe lista de candidați USL. Ordinea pe care o așteptăm de la AEP am votat-o și am semnat-o când erați co-președinte USL”, a spus Simonis. „Nu pot răspunde pe ipoteze. Discutați cu primarul, nu cu preșdintele de partid. Ce va face președintele de partid dacă AEP spune că el trebuie să semneze, vom discuta pe scena politică, nu în CL. Nu e luată încă o decizie”, a replicat Robu.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Florica Chiriță primește un nou mandat la conducerea CCIA Timiș

Adunarea Generală a Membrilor CCIA Timiș a decis marți, cu unanimitate de voturi, menținerea actualului…

2 ore ago

Arestat preventiv după ce a vândut „cristale” în tot orașul

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Timișoara, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a…

6 ore ago

CJT renunță la calitatea de membru al Asociației Polul de Creștere Timișoara

Consilierii județeni timișeni au aprobat, marți, renunțarea la calitatea de membru al Asociației de Dezvoltare…

7 ore ago

Primăria Timișoara a început dezafectarea unei parcări realizate de o firmă pe spațiul verde, pe Calea Aradului/FOTO

Primăria Timișoara anunță că a început marți, dezafectarea unei parcări realizate fără drept, de o…

7 ore ago

Propunere șoc de la CJT. Vrea să preia ștrandurile Termal și Uszoda, Grădina de Vară și Ceasul Floral, și să le repare pe bani proprii

Consiliul Județean Timiș vrea să ceară de la Municipiul Timișoara patru obiective din oraș, aflate…

7 ore ago

Un șofer neatent a scăpat ca prin urechile acului după o coliziune cu un automotor

În jurul orei 12:40, ISU Banat a fost anunțat despre producerea unui accident feroviar în…

9 ore ago