Categories: Politica

Inca un protocol pentru CL, semnat de PNL, PDL si PNTCD, aripa Mihok

Zis și făcut! Liderii municipali ai PNL, PDL și PNȚCD au semnat un protocol pentru colaborarea partidelor de dreapta în cadrul Consiliului Local Timișoara. Dacă această colaborare va produce și efecte rămâne însă de văzut, având în vedere că liderul PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, susține că acest protocol nu este, totuși, unul în acord cu statutul PNȚCD.

Miercuri după-amiază, în sala de consiliu a Primăriei Timișoara s-au strâns mai mulți reprezentanți ai celor trei partide. În fruntea acestora se aflau președintele PNL Timișoara, Dan Diaconu, de la PDL, consilierul local Adelina Tîrziu, care i-a ținut locul lui Cornel Sămărtinean, iar de la PNȚCD a venit președintele organizației municipale, Ciprian Mihok. Aceștia au semnat protocolul și și-au strâns mâna. „Vorbim de ceva vreme despre nevoia de colaborare a forțelor de dreapta. Alegerile au arătat foarte clar că electoratul este în mod predilect înspre dreapta. Dreapta timișoreană are nevoie de unificare și cetățenii Timișoarei doresc unificarea. Am încredere că, în urma semnării, vom colabora și ne vom pune și mai bine în slujba Timișoarei și în slujba cetățenilor”, a declarat Nicolae Robu, din postura de simplu martor al semnării acestui act. „Este un protocol general, un protocol care pune în centru valorile de dreapta, care pune în centru obiectivele administrației”, a spus și Dan Diaconu, președintele PNL Timișoara. Adelina Tîrziu, consilier local al PDL, a semnat în locul președintelui PDL Timișoara, Cornel Sămărtinean, aflat la București, la ședința Camerei Deputaților. Tîrziu s-a arătat mulțumită că se semnează acest protocol și crede că Valentin Moldovan se va alătura și el acestui proiect. Ciprian Mihok, președintele PNȚCD Timișoara, a semnat protocolul, dar nu știe dacă cei trei consilieri locali ai PNȚCD vor vota cu PSD sau PNL. „Societatea românească umană (sic!) este o societate preponderent de dreapta, iar aici, în aceasta sală, nu vom promova doar interesele celor de dreapta, ci ale tuturor timișorenilor. E un gest mai mult decât firesc, un gest mai mult decât de datorie, e un gest reflex pe care îl facem acum pentru a îndepărta orice fel de urmă a relelor spuse până acum”, a spus fostul aspirant la fotoliul de deputat pe Colegiul 3. Cu toate acestea, lucrurile rămân, în continuare, neclare, având în vedere că liderul PNȚCD Timiș, Valentin Moldovan, a afirmat că Mihok nu are dreptul să semneze acest protocol fără acordul Biroului Județean al PNȚCD.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Alfred Simonis respinge informațiile despre „palatul” său: „Nu este casa mea, ci o investiție imobiliară”

Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…

3 ore ago

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

3 ore ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

3 ore ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

4 ore ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

7 ore ago