Categories: Politica

Oficial, din PNL Timis n-a „tradat” nimeni catre Tariceanu

Călin Popescu Tăriceanu a lansat, joi, Grupul de inițiativă pentru păstrarea identității liberale. Fostul premier și-a luat alături foști liberali sau actuali liberali care nu își mai găsesc locul în partid, dar în Timiș nu i-a mers. Cel puțin asta susține Dan Diaconu, președintele PNL Timișoara, care spune că nu știe să fie vreun timișean la lansarea organizată de Tăriceanu.

Călin Popescu Tăriceanu a lansat Grupul de iniţiativă pentru păstrarea identităţii liberale. El a renunţat, momentan, să mai facă un partid, optând pentru un ONG care să militeze pentru păstrarea valorilor liberale. La eveniment au participat mai mulţi parlamentari ai PNL, între care deputatul Daniel Chiţoiu, senatorul Daniel Barbu, deputatul Viorel Palaşcă sau deputatul Andrei Gerea, dar şi fostul senator Cristian David sau fostul şef SIE Cătălin Harnagea.

Președintele PNL Timișoara, Dan Diaconu, nu crede că la eveniment a asistat și vreun liberal timișean. „De la PNL Timiș nu știu să se fi dus nimeni. Nu știu exact cine sunt participanții acolo, dar, din informațiile noastre, nu e nimeni”, susține Diaconu. Întrebat dacă se vor lua măsuri în cazul în care liberali din Timiș au mers totuși la lansarea lu Tăriceanu, Dan Diaconu spune că nu a fost luată în discuție o astfel de variantă. „Nu am luat în considerare un astfel de lucru în partid, nu s-a pus problema. Este un birou județean joi seară, apoi o delegație permanentă, dar chiar nu s-a pus problema. Din cunoștințele noastre nu s-a dus nimeni, dar, pe de altă parte, nu pot să știu ce face fiecare consilier local, pentru că sunt sute, dar nu cred că a mers nimeni”, ne-a mai declarat șeful PNL Timișoara.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

19 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

19 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

20 de ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

20 de ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

21 de ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

23 de ore ago