Categories: Social

Mut de beat si fara carnet, la volan!

Un bărbat de 53 de ani din Saravale i-a lăsat mască pe polițiștii care l-au tras pe dreapta, pentru un control de rutină, pe un drum județean. Omul se poate „lăuda” acum cu o adevărată colecție de nereguli.

Poliţiştii din Sânnicolau Mare au oprit sâmbătă seară, pentru control, un autoturism care se deplasa pe DJ 682, între Sânpetru şi Saravale. La volan se afla un bărbat de 53 de ani, care emana un puternic miros de alcool. Până să-l testeze cu etilotestul, polițiștii au verificat atât șoferul, cât și mașina. Oamenii legii au aflat astfel că bărbatul nu avea permis de conducere pentru categoria din care face parte vehiculul, iar autoturismul nu era înmatriculat, având numere false. După ce l-au pus să sufle în „fiolă”, polițiștii au constatat o valoare a alcoolemiei de 1,23 mg/l alcool pur în aerul expirat! Bărbatul a fost dus la spital pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei. Acum are dosar penal pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat și cu numere false, conducere fără permis corespunzător și conducere sub influența alcoolului.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Marilen Pirtea: “PSD a încasat în Parlament, nu doar o înfrângere, ci o lecție”

Deputatul Marilen Pirtea, preşedinte al PNL Timiş, afirmă că PSD a încasat o înfrângere mare…

59 de minute ago

Lucrările de construcție la Centura Timișoara Vest pot începe și oficial/VIDEO

Ministerul Transporturilor a emis joi Autorizația de Construire pentru Centura Timișoara Vest, care va completa…

3 ore ago

Un individ care a aruncat deşeuri pe domeniul public din Ghiroda a fost prins cu ajutorul sistemului de supraveghere din comună

Un individ care a aruncat deşeuri în apropierea pistei de biciclete din Ghiroda a fost…

5 ore ago

Proiecte importante sub egida Grupurilor de Acțiune Locală! Se crează Federația GAL-urilor Urbane

Pentru un viitor mai bun. Proiectele unui singur GAL pot produce schimbări importante. Dar proiectele…

5 ore ago

Proprietarii afectați de construcția Variantei de ocolire Timișoara Vest, expropriați în baza HG 654 din 20.08.2025

Subscrisa PROMETER M&G S.R.L., în calitate de executant al lucrărilor cadastrale în vederea realizării etapelor…

5 ore ago

Primăria a marcat primele locuri de parcare destinate șoferilor firmelor de distribuție, în Zona Cetate. Rezervarea, online

Municipalitatea timișoreană a stabilit mai multe locuri de parcare în zona centrală, unde firmele de…

6 ore ago