Categories: Pe surseUltima ora

PSD, asalt la Finante: Ioan Dragomir, in locul lui Lucian Heius

PSD, și nu e vorba doar de filiala Timiș, ci și cea din Caraș-Severin, se pregătește să cucerească Direcția Generelă Regională a Finanțelor Publice Timișoara. Instituția este condusă în acest moment de hunedoreanul Lucian Heiuș, ajuns în funcție pe filieră liberală. Mai exact, el a fost sprijinit de Dan Radu Rușanu, până nu demult era marele „sforar” al PNL, ajuns între timp în arest la domiciliu în Dosarul Carpatica.

În locul lui Heiuș este dat ca sigur Ioan Dragomir, directorul executiv la Inspecția Fiscală din cadrul aceleiași instituții. Până la înființarea regionalei fiscale în toamna anului trecut, Dragomir a condus timp de mai mulți ani Direcția de Finanțe Caraș-Severin. Anul trecut, PSD a vrut să-l propulseze șef la Direcția Regională, fără succes însă, postul fiind câștigat de liberali, care aveau și Ministerul Finanțelor, prin Daniel Chițoiu. În anul 2005, Dragomir a fost anchetat de procurori, fiind acuzat că și-ar fi ridicat o casă din bani publici. Problema pe care PSD trebuie s-o mai rezolve constă în faptul că Heiuș a dat concurs pe această funcție, așa că trebuie să se negocieze cu el. Surse din Finanțe spun, de altfel, că Heiuș s-a predat la PSD, așa cum în trecut a făcut-o și la PNL, PDL și iar PNL.

Dar nu doar șefia Direcției Regionale este țintită de PSD, ci și cea a Direcției Județene, condusă de Constantin Tudor. Acesta a fost numit în funcție cu sprijin PSD. Se pare că social-democrații nu-l mai vor, la nivel de zvon discutându-se ca în locul lui să ajungă Eduard Zuberecz. Fost angajat al Gărzii Financiare, după desființarea acesteia, el a dat examen la nou-înființata Direcție Antifraudă, dar a căzut. S-a angajat la ITM Timiș, iar recent a venit prin transfer la Finanțe. Zuberecz a fost văzut la mai multe mitinguri electorale ale PSD. (sursa foto: www.caon.ro)

Share
Published by
deBanat.ro

Recent Posts

Liberalism de Timișoara. Cine câștigă mereu pierde

Hai să ne prefacem că nu ne-a prea interesat politica, nu cunoaștem elitele partidelor locale…

8 minute ago

Ateliere creative, demonstrații spectaculoase și teatru pentru întreaga familie, în weekend, la Iulius Town Timișoara

Sâmbătă, în intervalul 11:00 – 16:00, în Iulius Gardens are loc evenimentul dedicat Zilei Jandarmeriei…

40 de minute ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 3 aprilie 2026

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 03.04.2026, unde se vor executa reparaţii…

O oră ago

Primăria caută executant pentru un nou parc fotovoltaic la Timișoara

Timișoara caută executant pentru un nou parc fotovoltaic, care va fi ridicat pe un teren…

12 ore ago

Reparațiile la liniile cale modifică circulația pe mai multe trasee de tramvai

Societatea de Transport Public Timișoara anunță că, începând de luni, 4 aprilie, circulația unor linii…

12 ore ago

A pierdut o bătălie, nu şi războiul. Dominic Fritz despre litigiul cu ANI: “Lucrurile rămân ca până acum, procesul pe fond continuă”

Înalta Curte de Casație și Justiție i-a respins, joi, primarului Timișoarei, Dominic Fritz, o cerere…

14 ore ago