„Megasuccesele” mondiale ale „geniului Carpatilor” Victor Viorel Ponta

Recunosc, m-am înșelat amarnic în ultimii ani și-mi fac acum și mea culpa. Eram convins că modelul politic al lui Victor Ponta este Adrian Năstase. Ca mulți alții, m-am lăsat înșelat de aroganțele și glumele proaste cu care Ponta încerca să-l imite pe fostul pușcăriaș. (Ce-i drept, lui Năstase îi mai ieșeau unele glume, ceea ce nu-i cazul la Ponta.) De fapt, modelul politic, adevăratul far călăuzitor al premierului este Nicolae Ceaușescu, bravul „cârmaci”, „geniul Carpaților”. Și – vai! – câte asemănări sunt între cei doi. De la cele mai mici și insignifiante, până la cele de strategie, de politică de stat.

De exemplu, ambii și-au construit biografii romanțate. Ceaușescu fugea de acasă la ani pentru a deveni comunist ilegalist. Ponta a fugit înainte de 18 ani în Piața Universității, apoi la Paris. Acolo unde – spunea el – dormea prin gări și metrouri. Interesant, potrivit biografiei oficiale, Ceaușescu a fost prins distribuind manifeste comuniste tot într-o gară. Apoi vine narcisismul celor doi, dorința de-a fi în prim-plan, de-a monopoliza televiziunile, de-a fi aplaudați, adorați. Cu forța, dacă trebuie. Dar acestea sunt lucruri minore, așa cum sunt multe altele care-i leagă, inclusiv regiunea sud-estică unde au cea mai mare priză la public. Sau că ambii au vrut să fie doctori și au ajuns… doctori. Nu contează prin ce mijloace.

Dar sunt și lucruri importante, în care Ponta l-a copiat pe mentorul său. În primul rând, minciuna, dezinformarea, propaganda și ipocrizia care au fost promovate la rangul de politică de stat. Mulți își amintesc de planurile cincinale depășite înainte de termen, de recoltele record la hectar, în timp ce românii se îngropau în întuneric, mizerie, foame. Acum Ponta vorbește de performanțe economice, în timp ce România a intrat în recesiune. Nu spune nimic că investițiile publice au scăzut la mai puțin de jumătate în ultimii trei ani. Or, doar investițiile pot crea locuri de muncă și, implicit, bunăstare. E adevărat, au crescut, în schimb, achizițiile publice. Altfel spus, creionul care costă un leu este cumpărat de instituțiile publice cu trei lei.

Ponta nu spune că guvernul său n-a fost în stare să atragă fonduri europene, banii care mai intră fiind pe proiecte ale fostelor guverne. România se află din punct de vedere economic într-o fază la fel de catastrofală ca în toamna lui 2008, înainte de izbucnirea crizei. Bine, dacă te uiți la Latrina3, și mai ales la Ghiță TV, e ca pe vremuri la TVR. Totul e luminos, totul e grozav, România se află pe drumul înfăptuirii societății multilateral dezvoltate bla-bla-bla.. Doar marele „dușman” al patriei s-a schimbat. Înainte era „capitalismul burghezo-moșieresc”, acum e Traian Băsescu. Nu mai vorbesc aici de vizibilele tendințe dictatoriale, anti-democratice ale lui Ponta.

Apoi vine dorința de-a poza în personaje de anvergură mondială, oameni care rezolvă problemele mondiale. Din păcate, așa cum Ceaușescu nu era băgat de nimeni în seamă în lumea civilizată, la fel se întâmplă acum și cu Ponta. Ceaușescu și-a găsit prieteni în lumea a III-a. Ponta în China, acolo unde s-a declarat admirator al Partidului Comunist Chinez. Și la unul, și la celălalt, efectele economice au fost/vor fi zero barat. Ponta a „reușit” în schimb să irite Europa, prin promisiunea dată Chinei că va transforma România într-un cap de pod pentru pătrunderea „chinezăriilor” în țările occidentale. Lucru de care aceste state s-au ferit până acum. Dovadă că nimeni nu-l bagă pe Ponta în seamă în Europa este și întâmplarea cu portofoliul pentru Dezoltarea Regională din CE, cu care premierul se bătea cu cărămida în piept. Iar faptul că acum îl critică pe Băsescu de propriul eșec demonstrează doar – dacă ar fi așa cum se smiorcăie premierul – că președintele are un mai mare cuvânt de spus la Bruxelles. Dacă Băsescu era cumva marginalizat la întâlnirile șefilor de stat din Europa, nu e greu de imaginat cum va arăta posibilul președinte Ponta. Care va avea parteneri de dialog doar printre șoferi și ospătari. Iar, din când în când, poate va reuși să-și facă câte un selfie cu vreun șef de stat care trece prin spatele său.