Categories: Politica

Moldovan explica de ce o sustine pe Udrea: „PNTCD nu poate sa ramana asa, pe langa”

PNȚCD Timiș o va sprijini pe Elena Udrea, în campania pe care aceasta a pornit-o pentru a deveni președintele României. Valentin Moldovan, președintele filialei, explică de ce s-a făcut alianța cu Udrea: pentru că e de dreapta, iar țărăniștii nu pot să rămână „pe lângă”. Consilierul local Adrian Orza nu vrea nici măcar să vorbească despre acest subiect.

Filiala Timiș a PNȚCD n-a niciun cuvânt de spus în crearea noii alianțe cu Partidul Mișcarea Populară. „PMP este un partid de dreapta. Toate negocierile au avut loc la București, între președinți. Eu nu am niciun merit în alianța asta. Abia sâmbătă s-a votat și s-a semnat, acum urmează să vedem cum se va desfășura… ce înseamnă sprijinul reciproc. PNȚCD nu poate să rămână așa, pe lângă”, spune Valentin Moldovan. Acesta se va conforma sarcinilor de partid și o va susține pe Elena Udrea. „Din moment ce s-a semnat un protocol la București… eu o să îmi fac datoria”, ne-a mai declarat țărănistul. Acum câteva săptămâni, PMP și-a pierdut o parte din membrii din Timiș, care s-au mutat la PNL. Partidul nu mai are acum nici sediu, după ce unul dintre lideri, care plătea chiria, a trecut în tabăra liberală. PMP-iștii n-ar fi fost dați afară din spațiu, doar că n-au mai vrut – sau nu și-au mai permis – să achite chiria respectivă. După semnarea protocolului cu PNTCD, măcar pe durata campaniei, PMP ar putea să se bucure de sediul ultracentral al țărăniștilor. Moldovan susține însă că e mult prea devreme să se facă speculații pe această temă. „Nu știu. E prematur să vorbim acum despre asta. Nu s-au discutat amănunte de genul acesta”, ne-a declarat acesta. Consilierul local Adrian Orza unul dintre puținii țărăniști timișeni cu notorietate, n-a vrut să comenteze noua alianță cu Elena Udrea. El și-a găsit și scuza perfectă: nu e decât simplu membru de partid.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

11 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

11 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

12 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

13 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

13 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

15 ore ago