Nu că ar fi o legătură directă, dar în timp ce codrii României cădeau sub drujbă, averea șefului Romsilva, Adam Crăciunescu, creștea și iar creștea. Probabil e vorba doar de o coincidență. Cert este faptul că președintele executiv al PSD Timiș a lucrat aproape toată viața la stat, iar acum este unul dintre cei mai bogați bugetari ai României.
Directorul Romsilva și președintele executiv al PSD Timiș, Adam Crăciunescu, este urmărit penal sub control judiciar în deja celebrul dosar al retrocedărilor ilegale. El este acuzat de DNA pentru infracțiunile de abuz în serviciu și sprijinirea unui grup infracțional organizat. În acest dosar mai apar nume grele din PSD începând cu socrul premierului Victor Ponta, Ilie Sârbu, „guzganul rozaliu” Viorel Hrebenciuc sau „valoarea mea” Ioan Adam. De altfel, ascensiunea lui Crăciunescu a avut loc sub înaltul patronaj al senatorului de Timiș, Ilie Sârbu, unul dintre cei mai influenți oameni din România, după ce Victor Ponta a ajuns premier.
Printre primii oameni numiți în funcție după ce Guvernul USL a preluat puterea în mai 2012 s-a numărat chiar Crăciunescu, uns în aceeași lună șef peste pădurile din România. Cariera lui a început în anul 1980, când a terminat și facultatea, ca inginer la Ocolul Silvic Făget. După trei ani trecea ca inginer silvic principal la Ocolul Timișoara, al cărui șef avea să devină în 1987. Între 1997 și 2003 a condus direcțiile silvice din Arad și Timiș, pentru ca, în 2003, Ilie Sârbu, din poziția de ministru al Agriculturii, să-l ducă la București în funcția de secretar de stat tot pe probleme silvice. După ieșirea PSD de la guvernare, a lucrat în sistemul privat din martie 2005 până în iunie 2008, așadar doar trei ani. În 2008, Sârbu îl sprijinea pentru funcția de vicepreședinte al CJ Timiș, scaun pe care l-a ocupat până la preluarea șefiei Romsilva, în mai 2012. În ceea ce privește cariera politică, Adam Crăciunescu a fost ales, în mai 2013, în unanimitate președinte executiv al PSD Timiș, după o mai lungă perioadă în care s-a mulțumit cu funcția de vicepreședinte al filialei. Nu mai trebuie spus că același Ilie Sârbu l-a propulsat și în a doua funcție ca importanță din PSD Timiș.
În lunga sa carieră de bugetar, cu excepția a trei ani, Crăciunescu a adunat o avere impresionantă. Pură coincidență, era perioada în care pădurile țării erau prăduite „ca-n codru”. Și vorbim doar de declarația de avere, semnată cu propria mână. Potrivit acesteia, el deține cinci terenuri agricole la Buteni – jud, Arad, Variaș, Silagiu, Foeni, Vaideeni – jud. Vâlcea, totalizând 2.027.900 mp. Mai deține șase imobile (patru case și două apartamente) la Timișoara (casă și apartament), Giroc, Vinga, Chișoda și Vaideeni. De asemenea, are șase conturi bancare, dintre care trei în euro și trei în lei, totalizând 193.286 de euro și 184.251 de lei. De asemenea, mai deține plasamente în valoare de de 150.000 de lei la societățile Agrofoeni, Carpatina Forest și MC Medical. La asemenea avere niște bijuterii în valorea de 15.000 de euro, poate nici că mai contează. În 2013, Crăciunescu a avut, ca șef al Romsilva, câștiguri salariale de 107.932 de lei, la care s-au adăugat venituri din arendă de 47.574 lei și din activități agricole – 56.800 lei. Una peste alta, o avere pe care mulți magnați din zona privată și-ar dori-o. Și aici, poate cu excepția zonei private care se ocupă cu jaful pădurilor.
Zile bune pentru Leii din Banat! După victoria importantă de pe terenul Stelei, miercuri a…
Sportiva timișoreană Narcisa Martin este, de astăzi, vicecampioana mondială la Culturism - Bikini Fitness Senioare…
Anul acesta, prin intermediul campaniei „Bradul Dorințelor”, angajații din clădirile de birouri United Business Center…
Lângă Podul Decebal, un loc fierbinte în Revoluția din 1989, au fost puse, miercuri, bazele…
Divizionara secundă CSC Dumbrăvița a ajuns la un acord de reziliere cu jucătorii Alexandru Martinov…
Universitatea Politehnica Timișoara a semnat, în 17 decembrie 2024, un nou contract de finanțare prin…