Categories: Sfatul medicului

Frumusetea e in ochiul privitorului

Frumusețea e în ochiul privitorului și frumusețea e în dintele celui care zâmbește. Două drumuri asemănătoare, două rezultate diferite. Care este rezultatul mai frumos depinde de preferințele estetice ale celui întrebat.

Voi prezenta două cazuri similare:
– extracții multiple, eliminarea infecțiilor, adiție de os, sinus-lift, remodelare osoasă și gingivală
– inserarea a câte 14 implanturi în fiecare caz
– păstrarea a doar patru dinți naturali în fiecare caz
– paciente cu vârsta apropiată
– materiale asemănătoare: titan, zirconiu și ceramică
Dar cât de diferit poate fi rezultatul!

În functie de preferințele estetice ale fiecăreia din cele două paciente am ajuns la aceste două zâmbete. Cazul 1 – culoare foarte albă, dinți simetric poziționați, drepți și cu anatomie minim conturată. Cazul 2: culoare naturală cu părți mai gălbui sau mai albe, cu fisuri și pete, dinți ușor rotați și înghesuiți, ușor asimetrici, cu anatomie evidentiată.

Concluzie: Dacă aș arăta aceste poze pacientelor, ar spune că ce și-a făcut cealaltă persoană nu este o alegere foarte inspirată și că nu le place celălalt zâmbet deloc. Evident, rezultatul pe care l-au obținut li se pare ideal și nu ar schimba nimic. Echipa medic-tehnician nu poate fi decât mulțumită: tratamentele sunt corecte, implanturile bine poziționate, lucrarile corect executate și pacientele… zâmbitoare. Care este preferința ta?

www.dentaldesign.ro
www.drfondrea.ro

Share
Published by
Bogdan Fondrea, estetica dentara si implantologie orala

Recent Posts

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

16 minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

3 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

3 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

4 ore ago

“Becali”, şeful AUR Deta, “puşcaşul” de la miezul nopţii. Pe banii făcuţi din contrabandă cu ţigări/Video

Şeful AUR din oraşul Deta este un anume Florea Gabriel Diamandescu, cunoscut de toată lumea…

4 ore ago

Angajatorii din Timiș, invitați la un seminar privind modificările legislative și facilitățile pentru ocuparea forței de muncă

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, împreună cu Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de…

4 ore ago