Peste 500.000 de euro de la bugetul local pentru bisericile din Timisoara

Niciun plen de consiliu local fără vreun proiect de finanțare a diverselor biserici din Timișoara. După ce, la finele lui noiembrie, aleșii au alocat 100.000 de lei pentru Biserica Ucraineană, marți, pe ordinea de zi sunt alte trei lăcașuri de cult, pentru care se propune suma totală de 440.000 de lei. Banii vor proveni dintr-o rectificare bugetară.

La finele lunii noiembrie, consilierii locali au alocat 100.000 de lei pentru Biserica Ucraineană de pe strada Lidia. Banii vor fi folosiți pentru finalizarea lucrărilor la acoperişul lăcașului de cult. Construcția acestuia a început în 2010, pe un teren pus gratuit la dispoziţia Parohiei Ortodoxe Ucrainene de către primărie. Până la acel moment, de la bugetul local plecaseră, către diverse lăcașuri de cult din oraș, în jur de 400.000 de euro. Au primit bani, în acest an, printre altele, Biserica „Sf. Ierarh Nicolae” din zona Soarelui Sud, biserica „Sf. Apostoli Petru și Pavel” din Calea Lipovei, Parohia Ortodoxă Română Iosefin sau Biserica Studențească. Consiliul local nu a dat numai bani către Biserica Ortodoxă Română. În primăvară, Arhiepiscopia Timișoarei a primit gratuit clădirea fostei școli generale 9, de pe Bd. Rebreanu, unde, acum, funcționează o școală și o grădiniță, ambele cu plată.

În plenul de marți, aleșii au pe ordinea de zi alte trei proiecte care prevăd alocarea de bani către biserici. Parohia „Sf. Mucenic Dimitrie” ar trebui să primească 40.000 de lei, pentru lucrări de amenajare interioară a spațiului din incinta bisericii din Piața 700 nr. 1. Pentru Biserica Parohiei „Nașterea Maicii Domnului” din Badea Cârțan este propusă suma de 200.000 de lei. Banii sunt solicitați încă din luna iulie, fiind necesari pentru „intervenții la nivelul acoperișului –refacere luminatoare din aluminiu la acoperiș, lucrări de hidroizolații, revizuirea sistemelor de evacuare a apelor pluviale, termosisteme la turlă și la absida altarului, tencuieli și lucrări de tinichigerie, ventilatoare și sisteme de ventilație”. Aceeași sumă este propusă și pentru biserica cu hramul „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, de pe Calea Șagului nr. 75, „în vederea continuării lucrărilor de edificare a bisericii”. Parohia Ortodoxă Română Steaua solicită acești bani încă din ianuarie! Întreaga sumă – adică 440.000 de lei – va proveni dintr-o rectificare bugetară, prevăzută și ea pe ordinea de zi a plenului de marți.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

28 de minute ago

Deplasare grea în Maramureș pentru un clasic al handbalului românesc

Două echipe de tradiție din handbalul românesc se întâlnesc duminică, 1 martie, în Baia Mare.…

42 de minute ago

UMF va organiza un eveniment foarte important în această primăvară

Universitatea de Medicină și Farmacie „Victor Babeș” anunță că va organiza cel de-al 13-lea Congres…

50 de minute ago

Talent precoce! Ana Julie, la doar 11 ani demonstrează că totul este posibil: pianistă și balerină de succes/VIDEO

  Imaginați-vă că aveți 3 ani și, în loc să învățați să vă legați șireturile,…

2 ore ago

Culisele statului paralel. Cum funcționează România dincolo de instituțiile oficiale

România post-1989 nu a trăit o ruptură, ci o negociere între vechiul sistem și formele…

4 ore ago

Weekend la Iulius Town: ateliere creative, teatru pentru copii, târg educațional și competiții sportive

În Iulius Town continuă seria creativă dedicată celor mici și în acest final de săptămână,…

4 ore ago