Înalta Curte de Casație și Justiție a decis, miercuri, că actualul președinte Klaus Iohannis nu a fost incompatibil în perioada în care a fost primar al Sibiului. Curtea supremă a respins recursul înaintat de ANI. Verdictul este definitiv.
În aprilie 2013, Klaus Iohannis a fost declarat incompatibil de ANI, deoarece deținea simultan funcția de primar al Sibiului și reprezentant al municipalității în Adunarea Generală a Acționarilor de la SC Apă Canal SA și SC Piețe SA. „În urma evaluărilor efectuate, s-a constatat faptul că Klaus Iohannis se află în stare de incompatibilitate, întrucât deține simultan atât funcția de primar al municipiului Sibiu, cât și calitatea de reprezentant al municipiului Sibiu în Adunarea Generală a Acționarilor în cadrul SC Apă Canal SA Sibiu (începând cu 30.04.2009 și până în prezent) și SC Piețe SA (începând cu 05.08.2010 și până în prezent), încălcând dispozițiile art. 87 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 161/2003”, susțineau cei de la ANI. În septembrie 2013, Curtea de Apel Alba Iulia a anulat raportul ANI prin care se constata incompatibilitatea lui Iohannis. Ulterior, dosarul a ajuns la instanță supremă care, miercuri după-amiază, a închis definitiv cazul. Klaus Iohannis a fost ales, pe 16 noiembrie 2014, președinte al României.
Președintele Consiliului Județean Timiș, Alfred Simonis, susține că imobilul din Moşniţa Nouă prezentat recent în…
Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…
Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…
COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…
Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…