Categories: Politica

La Iecea Mare, primarul si viceprimarul se cearta, iar comuna ar putea pierde 200.000 de euro / UPDATE: Primarul afirma ca nu are nimic impotriva proiectului

Scandalul de la Iecea Mare continuă și după terminarea campaniei electorale. După alegerile din noiembrie 2014, când Klaus Iohannis a obținut mai multe voturi decât Victor Ponta, primarul social-democrat și viceprimarul liberal aproape că s-au luat la bătaie. Cei doi nu reușesc să se înțeleagă însă nici când este vorba despre proiecte comunitare. Liberalul susține că, din cauza primarului, comuna ar putea pierde 200.000 de euro.

În 2014, viceprimarul Sorin Drăgan a întocmit, alături de secretarul comunei, un proiect care prevedea transformarea fostei clădiri a primăriei în centru de zi pentru copiii aflați în situații de risc. Acesta a fost aprobat la finanțare din Fondul Român de Dezvoltare Socială. Este vorba despre 200.000 de euro, sumă nerambursabilă. Banii ar trebui să ajungă într-un cont al primăriei din Iecea Mare chiar înainte de începerea lucrărilor. Situația este tragi-comică. În vara anului trecut, Drăgan a fost împuternicit de Consiliul Local Iecea Mare să meargă la București să semneze contractul pentru primirea sumei. Omul s-a trezit însă cu o plângere penală, fiind acuzat de primar că a furat ștampila din sediul instituției. „Am obținut o finanțare de la FRDS, privind un proiect legat de copiii aflați în situații de risc. În vară am fost chemați să semnăm contractul de finanțare. M-am deplasat la București și, spre dezamăgirea mea, am constatat că primarul începe să ne pună piedici și refuză să deschidă contul în care ar trebui să intre bani de la FRDS. Ne aflăm în neplăcuta situație de a pierde finanțarea. (…) Nu știu cât timp vom mai fi păsuiți de FRDS. Am fost și în audiență la prefect, dar singura cale pentru a rezolva problema este să ne adresăm în instanță. Probabil că până instanța va decide, banii vor fi pierduți”, a declarat Sorin Drăgan. Viceprimarul susține că primarul Liviu Tomulea face tot posibilul să împiedice implementarea proiectului. Asta, pentru că Drăgan este un posibil contracandidat la funcția de primar la alegerile din 2016.

UPDATE:
Primarul Liviu Tomulea respinge acuzațiile viceprimarului și susține că nu vrea decât ca Sorin Drăgan și secretarul comunei să-și asume proiectul respectiv. „Nu am certitudinea că proiectul a fost verificat de un specialist. (…) Dacă vin organele abilitate să verifice? Eu recunosc că ei l-au făcut, dar să-și asume, pentru că semnătura mea este pe el. Să dea declarație că-și asumă fiecare cuvânt din proiect și atunci eu nu am nicio problemă. Eu nu vreau să fac rău la localitate să pierdem finanțarea”, spune Tomulea. Pe 15 ianuarie, primarul le-a făcut celor doi o adresă în care a scris: „Vă aduc la cunoștință că nu sunt împotriva deschiderii conturilor, dar pentru o mai bună desfășurare a proiectului vă rog să dați o declarație notarială, pe proprie răspundere, prin care vă asumați acest proiect, cu precizarea că primarul comunei Iecea Mare a semnat în calitate de conducător al instituției”.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

5 minute ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

10 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

12 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

14 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

17 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

17 ore ago