Categories: Politicieni

La PSD Timis se asteapta „un suflu nou”, iar cei cu probleme cu justiția trebuie faca un pas inapoi

Oameni noi, care n-au mai făcut politică, și curățenie generală printre cei cu state vechi în partid – asta vrea, cel puțin la nivel declarativ, președintele interimar al PSD Timiș, Sorin Grindeanu. Deputatul susține că membrii care au probleme cu justiția vor fi nevoiți să facă un pas în spate.

Sorin Grindeanu a preluat președinția interimară a PSD Timiș la finele anului 2014, după demisia lui Titu Bojin. Deputatul are planuri mari, iar primul pas este deschiderea filialei către „un suflu nou de oameni, care n-au mai fost implicați în politică”. Grindeanu spune, pe de altă parte, că nu mai vrea traseiști în partid. „Va exista o anumită reticență în ceea ce privește primirea unor membri noi din rândul celor care au mai făcut politică până acum. Vreau să coborâm partidul din funcțiile administrative, din birouri, către cetățean. Cât timp voi fi președintele PSD Timiș, nu vreau ca partidul să țină prima pagină a ziarelor pentru senzațional, doar de dragul de a produce anumite știri. Cine are cea mai mică problemă cu justiția, cu părere de rău, ne despărțim până își rezolvă, dacă își rezolvă, acea problemă și este declarat nevinovat. Prin autosuspendare sau altfel… vedem ce spune statutul. Vreau ca această linie să fie una foarte clară în ceea ce va însemna PSD Timiș”, susține cel care este și ministrul al Comunicațiilor. PSD Timiș a ținut prima pagină a ziarelor la finele anului trecut, când fostul președinte Titu Bojin, deopotrivă șef al CJ, a fost luat de acasă cu mascații, fiind acuzat de corupție. Ulterior, Bojin a demisionat din funcția de partid.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

2 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

3 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

4 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

4 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

8 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

8 ore ago