Categories: Justitie

Numarul dosarelor de la Tribunalul Timis a scazut pentru prima oara in sase ani

Cu 5.000 de dosare mai puțin decât în 2013 au avut de soluționat, anul trecut, judecătorii de la Tribunalul Timiș. E prima dată în șase ani când se înregistrează o astfel de situație. Marele of este însă tehnica învechită pe care sunt obligați să lucreze angajații instituției. E mare nevoie de calculatoare noi, dar, ca de obicei, nu sunt bani.

Bilanțul pe 2014 al Tribunalului Timiș este mai bun decât cel pe anul precedent. Concret, per total, numărul dosarelor a scăzut la toate secțiile, mai puțin la cea penală. „În ceea privește numărul de dosare soluționate, acestea sunt în număr de 26.821, față de cele 31.897 înregistrate în 2013. Scăderea este de aproape 16 procente. Nu am identificat o cauză anume a acestei scăderi, dar probabil că intrarea în vigoare a noilor coduri, respectiv Codul de Procedură Civilă și Codul de Procedură Penală, ar putea fi un motiv. De asemenea, în privința cauzelor din materia contenciosului administrativ se remarcă o scădere substanțială a cazurilor de contencios administrativ”, spune Magdalena Dietrich, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Timiș. Singura creștere a fost la dosarele penale, la 244, de la 164. La Tribunalul Timiș sunt și patru dosare deschise acum mai bine de zece ani, dar nesoluționate încă. Unul dintre ele este cel al falimentului Comtim.

Tribunalul Timiș are însă alte probleme, de ordin intern. Instituția are nevoie urgentă de calculatoare noi, dar nu sunt bani. Angajații sunt obligați să folosească computere cumpărate cu mulți ani în urmă, care abia funcționează. „În cadrul Tribunalului Timiș există angajați specializați care încearcă să suplinească lipsa bugetului în această direcție, dar pentru achiziționarea noilor calculatoare, de care este mare nevoie, avem nevoie de sprijin financiar pe care însă nu-l avem. (…) Am înțeles că procedura de achiziții de la nivel național este blocată în acest moment și detalii nu avem”, a mai spus Dietrich.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Fantastice! Fetele de la Poli au învins Clujul categoric, chiar în deplasare

Cine se aștepta?! Și cu atât mai frumos este. Fetele de la Poli au învins…

9 ore ago

CJT pregătește documentația pentru a putea amenda STPT. Măsura, luată după amendarea de către PMT a autobuzelor de Giroc

Președintele Consiliului Județean Timiș, Al fred Simonis, a anunțat că în aceste zile se lucrează…

12 ore ago

Primăria Timișoara analizează cinci oferte pentru viitorul sistem de ticketing. Finanțarea, fără bani din PNRR

Municipalitatea timișoreană are de ales între cinci oferte depuse pentru obținerea și instalarea unui sistem…

13 ore ago

Francofonia, celebrată la UPT: o călătorie culturală între limbă, film și literatură

Eveniment multicultural deosebit. La mijloc de martie, Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a devenit un veritabil…

14 ore ago

DRDP Timișoara, nevoită să curețe din nou gunoaiele aruncate de oameni pe marginea drumurilor/VIDEO

Angajații de la Direcția de Drumuri și Poduri Timișoara sunt din nou nevoiți să curețe…

14 ore ago