Categories: Politicieni

Alina Gorghiu: Elena Udrea a facut mult rau femeilor care indraznesc sa faca politica

Femeile trebuie să se implice în politică și nu trebuie să se lase intimidate de „merele putrede” care au făcut carieră, până la un punct, în România. Asta susține copreședintele PNL, Alina Gorghiu, care a făcut, sâmbătă, o vizită de trei ore la Timișoara.

Alina Gorghiu a venit sâmbătă la Timișoara, pentru o întâlnire cu femeile liberale din orașul de pe Bega. În fața a peste 100 de participante, copreședintele PNL a ținut un discurs despre femeile din politică și modul în care acestea trebuie să încerce să facă mai mult. De asemenea, a ținut să precizeze că există și femei care au făcut rău doamnelor din politică, iar cel mai bun exemplu în viziunea lui Georghiu este Elena Udrea.

Copreședintele PNL, Alina Gorghiu, a participat, sâmbătă, la Timișoara, la conferința „Femei de succes în politică. Exemple de urmat”. Gorghiu a fost întâmpinată de peste 100 de doamne din organizația de femei a PNL, dar și de Nicolae Robu, copreședinte al PNl Timiș, vicepreședintele Consiliului Județean Timiș, Marian Vasile, viceprimarul Dan Diaconu sau deputatul Alin Popoviciu. La eveniment au fost invitate și deputații Claudia Boghicevici, din Arad, Carmen Hărău, din Hunedoara, și Valeria Schelean, din Caraș-Severin.

Alina Gorghiu le-a cerut colegelor liberale să nu se lase intimidate de personajele care au stricat imaginea femeilor din politica românească. Printre aceste „mere putrede” se numără și Elena Udrea. „Am pornit de la premisa că suntem un grup de femei extrem de valoroase. (…) Astăzi, femeile își ocupă locul lor de drept și în politică, în mediul de afaceri, în instituții… atâtea meserii, care, cu ani în urmă, nu ne erau deloc accesibile.(…) Cred că nu este un drept al nostru, ci o stare de normalitate să facem politică. (…) O să îmi spuneți că sunt foarte multe exemple de femei în politică care ne-au făcut rău, e adevărat, dar în fiecare domeniu există mere putrede. În fiecare domeniu vor fi exemple de rău augur care ne vor fi fluturare și ar putea să ne facă să ne simțim intimidate și să dăm doi pași înapoi. Nu merită! Trebuie doar marginalizate și nu am să mă feresc să vă spun că, da, Elena Udrea a făcut foarte mult rău femeii care îndrăznește să facă carieră politică în România. Este un om care a făcut niște opțiuni care din punctul meu de vedere nu au favorizat drumul femeii în politică”, a declarat copreședintele PNL.

Gorghiu le-a cerut femeilor liberale să se implice mai mult în politică și să nu dea vina pe bărbații pentru absența lor din funcțiile de conducere. Copreședintele PNL spune, de asemenea, că orice funcție pe care va reveni unei femei din PNL va fi obținută datorită competențelor de care dă dovadă și nu pentru că este pur și simplu femeie.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

9 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

10 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

12 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

12 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

14 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

16 ore ago