Pentru ca asa-i in tenis. Poli invinge Ripensia, intr-o atmosfera de vis

Într-o atmosferă superbă creată de cei peste 2.500 de suporteri reîntorşi, după mai bine de doi ani, în Peluza Sud a arenei „Dan Păltinişanu”, Politehnica Timişoara a trecut, cu 6-2, de Ripensia, în derby-ul Ligii a IV-a Timiş şi a luat o opţiune serioasă în privinţa câştigării seriei judeţene. Peste 6.000 de spectatori au fost prezenţi la jocul dintre cele mai bune formaţii ale seriei, probabil record absolut în România la acest nivel.

Experienţa unor jucători ca Drăghici sau Gălan a făcut diferenţa în favoarea Politehnicii în prima repriză. De cealaltă parte, staff-ul tehnic al Ripensiei a surprins că i-a lăsat pe banca de rezerve pe experimentaţii Nohai, Ungureanu sau Zaluschi. Ripensia a început mai bine jocul, a avut câteva ocazii la poarta lui Burtic, dar fotbaliştii Politehnicii, mai inteligenţi în joc, au speculat excelent slăbiciunile din defensiva viceliderului. Fundaşul Glăvan a înscris pentru 1-0 în minutul 17, în urma unei lovituri de colţ. Peste alte 17 minute, Politehnica avea să majoreze diferenţa, de această dată prin experimentatul Drăghici, care a împins balonul în poarta lui Carlaonţ de la doar câţiva metri. Ripensia nu a cedat şi a continuat să atace, iar în prelungirile jocului a beneficiat de o lovitură de pedeapsă. Briciu, jucătorul care a fost faultat la faza din care s-a acordat lovitura de pedeapsă, nu l-a putut învinge însă pe portarul Burtic nici măcar de la punctul cu var.

Şi în repriza secundă s-au marcat goluri. Ca şi în prima parte a jocului, tot jucătorii Politehnicii au fost vioara întâi. Tavi Drăghici i-a făcut pe ripensişti să regrete că nu au insistat pentru transferul său în această iarnă. Fostul atacant de la CS Otopeni sau Gaz Metan Mediaş a mai înscris un gol, în minutul 73, moment în care puţini îşi mai puneau problema echipei învingătoare. La Ripensia au fost aruncaţi în joc din prima parte a reprizei secunde Zaluschi, Nohai şi Ungureanu, dar nici aceştia nu au mai putut schimba soarta jocului. În minutul 83, Ripensia a înscris primul gol prin Ungureanu, dar Politehnica a ripostat prin Naidin şi Vucea, în minutele 86 şi 88. Nu a fost ultimul gol al disputei, fiecare echipă reuşind să înscrie în prelungiri, prin Briciu, respectiv Tulcan. (sursa foto: www.facebook.com)

Ripensia: Alin Carlaonț – Luca (46 Nohai), Ciobai, Solomon, Toma – Francescu (46 Zaluschi), Păscăleanu, Mediop (53 Ungureanu), Briciu, Adrian Popa – Rațiu.

Politehnica: Paul Burtic – Contescu, Gavriluță, Gălan, Taub, – Naidin – Rebenciuc, Stancu, Ghinescu – Vucea, Drăghici.

Share
Published by
Cosmin Bradu

Recent Posts

Liderul PSD Timiș nu știe ce va decide partidul pe tema continuării la guvernare: ”Dinamica politicii românești e una aparte”

Președintele PSD Timiș, Alfred Simonis, nu poate spune ce decizie va lua partidul asupra continuării…

4 secunde ago

Contractul pentru proiectarea și execuția noului stadion al Timișoare merge înainte. Județul va contribui cu aproximativ 25 de milioane de euro

Contractul pentru execuția noului stadion al Timișoarei merge înainte, nu au fost depuse contestații, a…

20 de minute ago

COMUNICAT PRIVIND FINALIZAREA PROIECTULUI INTITULAT „DOTAREA UNITĂȚILOR DE ÎNVĂȚĂMÂNT DIN COMUNA GHIRODA, JUDEȚULTIMIȘ”

COMUNA GHIRODA, cod fiscal: 5517220, cu sediul în Sat Ghiroda, Comuna Ghiroda, Strada Victoria, nr.…

38 de minute ago

Primăria Timișoara vrea să ofere către Administrația pentru Sănătate și Educație, pe zece ani, clădirea cumpărată pe Treboniu Laurian

Municipalitatea timișoreană cere acordul consilierilor locali pentru a ceda administrarea clădirii istorice achiziționate pe strada…

4 ore ago

Poli Timişoara continuă să conducă în clasamentul provizoriu play-off, chiar şi după două meciuri mai puţin reuşite

În pofida a două meciuri mai puţin reuşite, la Pecica şi acasă cu Unirea Alba…

4 ore ago

Se pregătește o nouă ediție la HackTM, una extinsă, desfășurată pe parcursul a șase zile

Asociația Banat IT anunță lansarea oficială a HackTM 2026, ediția din acest an a hackathonului…

4 ore ago