Categories: Primăria Timişoara

Politia Locala merge foarte bine, asa ca nu e nevoie de concurs pentru director

Nici vorbă de concurs pentru postul de director al Poliției Locale! Acesta este ocupat interimar, de aproape un an și jumătate, de Dorel Cojan, care are toate șansele să rămână mult și bine în funcție. Primarul Nicolae Robu spune că Poliția Locală funcționează foarte bine așa.

Dorel Cojan a devenit director „plin” al Poliției Locale în ianuarie 2014, fiind numit interimar după moartea lui Doru Spătaru. De atunci, primăria n-a organizat concurs pentru acest post și, la cum arată lucrurile, nici n-o va face prea curând. Nicolae Robu risipește toate dubiile legate de această temă. „Nu vom organiza concurs pentru postul de director al Poliției Locale. Eu am un principiu, dacă ceva merge bine, nu perturbăm activitatea”, afirmă edilul. Conform acestuia, activitatea Poliției Locale „merge foarte bine, chiar dacă nu perfect”. În trecut, Robu s-a declarat nu o dată nemulțumit de prestația agenților locali. „Aceşti poliţişti nu sunt pregătiţi. Au fost organizate concursuri, iar numai cine nu a vrut nu a ajuns poliţist local”, spunea, la un moment dat, primarul.

În mandatul Robu, polițiștii locali au fost trimiși să păzească palmierii, panseluțele de pe Podul Michelangelo, șantierul de la pasajul subteran și, în viitor, ar putea fi trimiși să patruleze și cu șalupa pe Bega! Acum, edilul nu mai pare să creadă că numărul lor este prea mic. „Câți credeți că vor fi acolo? Din când în când o să meargă câte unul să vadă ce se întâmplă. Dacă vom ajunge să folosim Bega la alt nivel decât acum, se impune să existe și descinderi ale poliției, ca să vadă care este situația”, explică Nicolae Robu. Acesta spune că Dorel Cojan poate rămâne în continuare șeful Poliției Locale fără să dea concurs.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

8 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

9 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

10 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

11 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

14 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

14 ore ago