Mascații au devenit o prezență obișnuită la televiziunile de știri, unde rare sunt zilele în care nu au loc percheziții și rețineri cu răsunet. Duminică seară, povestea se mută pe scena Teatrului Național Timișoara, unde se va produce o nouă premieră.
Într-o lume în care, tot mai des, „a avea” înseamnă „a fi”, iar „a fura” înseamnă „a avea”, concluziile vin de la sine, cu tot cu tiparele lor. Codul Penal le explică chiar mai bine decât dicționarul, iar noua premieră a Teatrului Național din Timișoara, „Proștii sub clar de lună”, de Teodor Mazilu, le recuperează și le radiografiază cu umor, fără milă și fără patimă. Duminică, 29 martie, de la ora 19, în Sala Mare, spectatorii vor avea ocazia să afle care mai este locul sentimentelor într-o lume care pare condusă de orice altceva. Printre hohote de râs, fiecare dintre ei va putea stabili cât de „Gogu”, „Ortansa”, „Emilian” sau „Clementina” sunt mare parte din personajele care le umplu, zi de zi, ziarele și televizoarele. Regia spectacolului este semnată de Ion-Ardeal Ieremia, care i-a băgat în poveste pe actorii Ion Rizea, Claudia Ieremia, Cristina König, Raul Bastean, Ana Maria Cojocaru, Romeo Ioan, Alina Chelba, Nicolae Pârvulescu, Flavius Retea și Ștefan Roman. Acestora li se adaugă scenograful Mihai Vălu, muzicianul Horea Crișovan și artistul video Lucian Matei. Biletele mai pot fi cumpărate de la agențiile TNTm, pe strada Mărășești sau în Parcul Civic, dar și online.
Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…
Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…
În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…
Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…
La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…
Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…