Categories: Sănătate

Prima zi de lucru a cardului de sanatate: haos in cabinetele medicale, liniste la CJAS

Medicii s-au chinuit în zadar luni să activeze cardurile de sănătate prezentate de pacienți. Asta, pentru că, în ciuda asigurărilor venite de la Casa Națională de Sănătate, sistemul informatic nu a făcut față miilor de accesări pe secundă. Reprezentanții CJAS spun că situația e sub control, că serviciile medicale se acordă ca și până acum, iar cardurile pot fi activate și mai târziu.

Oficial, prima zi în care cardul național de sănătate a devenit obligatoriu a fost 1 mai. Tot atunci, CNAS a emis un comunicat în care preciza că „în primele ore de funcţionare a sistemului, cardul de sănătate nu a creat probleme pacienţilor”. Ce a uitat să precizeze Casa Națională de Sănătate este că 1 mai era, de fapt, zi liberă, astfel că tot greul s-a mutat luni, 4 mai. Pacienții timișeni care s-au prezentat la cabinetele medicale pentru consulturi sau rețete și nu aveau cardurile activate au plecat cu ele tot așa. „Am pacienți cărora le-am activat cardurile în lunile trecute. La ei am putut opera cât de cât cu aceste carduri, dar foarte, foarte greu. Pe cei care au venit însă pentru activare nu am putut să-i ajut. Sistemul nu a funcționat. În loc să-mi văd de consultații, stau să butonez calculatorul…”, ne-a declarat unul dintre medicii de familie din Timișoara. Alții au umplut, alături de colegi din toată țara, forumurile de specialitate, cu aceeași problemă: cardurile de sănătate nu pot fi activate și pace.

Preşedintele Casei Naționale de Sănătate, Vasile Ciurchea, spune că mare parte din vină revine… medicilor de familie, care nu au activat anterior cardurile pacienților. „Peste 90% din carduri erau deja la pacienţi, la sfârşitul lunii noiembrie. Mai sunt aproximativ 3% din carduri care nu au ajuns la pacienţi”, a declarat Ciurchea, pentru Realitatea TV, recunoscând că există și o problemă cu sistemul informatic. „Imaginaţi-vă ce înseamnă 9.000 de accesări pe secundă”, a mai spus Ciurchea. Reprezentanții CJAS Timiș le recomandă furnizorilor de servicii medicale și pacienților să aibă răbdare. „Pentru situațiile în care pacienții nu au card, furnizorii vor acorda servicii medicale în baza calității de asigurat. Nimeni nu va fi lipsit de servicii medicale. Pentru situațiile în care sistemul funcționează mai greu, în momentul când s-a introdus cardul în cititor, acesta lasă o amprentă și se vede în sistem. Furnizorii au la dispoziție 72 de ore se «ridice» acele servicii în sistem”, explică Mariana Marcu, purtatorul de cuvânt al CJAST.

Conform acesteia, luni, la sediul instituției nu ajunsese nicio plângere oficială legată de problemele sistemului informatic. „Facem apel la furnizorii de servicii medicale, dar şi la pacienţi, să sesizeze orice problemă care apare privind funcţionarea cardului naţional de sănătate. Fără a fi semnalate aceste probleme, nu vom putea interveni rapid în remedierea acestora. Furnizorii pot apela oricând la helpdesk-ul pregătit să preia şi să rezolve orice problemă” mai spune Marcu. Până luni la prânz, la CJAS Timiș, aproximativ 30 de personae au solicitat cardul național de asigurat sau adeverință de înlocuire a acestuia.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

PNL a găsit, în sfârşit, un ministru pentru Educaţie: Mihai Dimian, rector al Universității din Suceava

Rectorul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, Mihai Dimian, a fost propus și validat luni…

7 ore ago

Viceprimarul Lațcău explică modul de lucru din Piața Traian: ”Nu vom interveni peste tot simultan, dar nici nu vom lucra pe tronsoane foarte mici”

Viceprimarul Ruben Lațcău e optimist și anunță: ”Începem luna aceasta în Traian”. Deocamdată se fac…

7 ore ago

Rețeaua de apă și canalizare din comuna Șag, progres substanţial în zece ani

În iunie 2016, comuna Șag pornea de la zero kilometri de rețea de canalizare. Astăzi,…

9 ore ago

CONVOCARE ADUNAREA GENERALĂ A MEMBRILOR FILIALEI CECCAR TIMIȘ

Se convoacă Adunarea generală a membrilor CECCAR Filiala Timiș, la sediul filialei, în data de…

9 ore ago

Primăria Timișoara și ADR Vest au semnat contractul de finanțare a reabilitării termice a școlii generale 16

La doar câteva zile de la trecerea hotărârii de aprobare prin plenul Consiliului Local Timișoara,…

13 ore ago

Primele două comune timişene, Fibiş și Maşloc, au fost convinse să realizeze comasarea

Fibișul și Maşlocul ar putea să fie primele comune din Timiș care acceptă unirea în…

13 ore ago