Categories: Politicieni

Macovei la Timisoara: Ponta trebuie sa plece!

Europarlamentarul Monica Macovei s-a aflat sâmbătă, la Timișoara, pentru a lansa filiala de Timiș a Asociației M10, pe care o conduce. Inevitabil discuția a ajuns și la Victor Ponta, iar fosta PDL-istă susține că România va avea foarte mult de pierdut în cazul în care premierul nu va demisiona.

Monica Macovei a discutat, sâmbătă, despre scandalul în care este implicat Victor Ponta. Europarlamentarul a spus la Timișoara că îi cere premierului să demisioneze. După cum se știe, în dimineața zilei de vineri s-a început urmărirea penală a lui Victor Ponta, prim-ministrul fiind cercetat pentru 17 infracțiuni precum fals în înscrisuri, spălare de bani și complicitate la evaziune fiscală. Chiar dacă încă nu s-a stabilit că social-democratul este într-adevăr vinovat, Macovei susține că acesta nu mai poate reprezenta România. „I se întâmplă ceea ce este firesc, dacă a greșit trebuie să plătească în sensul că va fi anchetat ca oricine altcineva. Dar când ești premier, evident că răspunderea ta este mai mare, tu reprezinți România și înăuntru, și în afaraei și trebuie să-ți dai demisia. Eu îi cer demisia, de ieri dimineață i-am cerut-o de câteva ori. Nu există dreptul de a fi prim-ministru! Există dreptul de a nu fi arestat ilegal, dar nu există dreptul de a fi prim-ministrul, nu are ce să invoce. Orice dubiu asupra unui membru al Cabinetului, trebuie să ducă la plecarea acestuia din Cabinet. În Guvern trebuie să fie doar membrii cu cea mai mare integritate. E simplu și clar, trebuie să plece! (…) Nu ne interesează ce va spune Camera Deputaților! Ne interesează că avem un premier suspectat de conflict de interese, de fraudă, de fals și așa mai departe. Deci nu poți să continui să fii prim-ministru”, a declarat europarlamentarul. Macovei a mai spus că dacă Ponta nu părăsește funcția de prim-ministru, România riscă să nu mai intre în spațiul Schengen: „România ar avea de pierdut. Toți am avea de pierdut credibilitate. Tot el o să răspundă și pentru că nu am intrat în Schengen, împreună cu Șova”.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

Primarul Dominic Fritz e optimist pe tema finalizării lucrărilor la stadionul LEGO: ”Tragem tare să terminăm în toamnă”

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, rămâne extrem de optimist și spune că lucrările la stadionul LEGO,…

8 ore ago

Aquatim are licența de operare reînnoită pentru următorii cinci ani

Societatea Aquatim poate funcționa în următorii cinci ani fără probleme, după ce a obținut reînnoirea…

8 ore ago

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

9 ore ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

10 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

10 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

12 ore ago