Nu mai e cale de intors: Liceul de Arte Plastice va fi demolat!

Soarta fostului liceu de arte plastice din centrul Timișoarei este pecetluită. Primăria a emis pentru Fundația Caritatea, proprietarul întregului cvartal pe care se află atât fostul liceu, cât și inspectoratul școlar, un certificat de urbanism, practic primul pas spre demolare. Fundația Caritatea va dona PMT o bucată de teren pentru lărgirea străzii 20 Decembrie.

La începutul lui 2014 a fost emisă o hotărâre de consiliu local care împuternicea Executivul primăriei să încheie o înțelegere cu proprietarii terenului din perimetrul străzile Mihai Eminescu – C.D. Loga – Patriarh Miron Cristea – 20 Decembrie 1989, privind cedarea unei suprafeţe de teren de aproximativ 400 de metri pătraţi. Aceasta este necesară pentru lărgirea la patru benzi a străzii 20 Decembrie 1989, pe porţiunea cuprinsă între bulevardele Loga şi Mihai Eminescu. Este vorba, practic, de o bucată de teren aflată în zona Liceului de Arte Plastice. În toamna anului trecut, Ministerul Culturii, prin Direcţia Judeţeană de Cultură, a acceptat studiul istoric depus de proprietarul întregului ansamblu, astfel că imobilele pot fi demolate, iar suprafeţele de teren pot fi dezmembrate.

Practic, odată cu avizul Ministerului Culturii, orice imobil de pe acel teren al Fundației Caritatea – care cuprinde atât fostul liceu, cât și actualul sediu al Inspectoratului Școlar Județean Timiș – poate fi demolat, iar parcela de 400 de metri pătrați la care făcea referire hotărârea de consiliu local poate fi donată municipalității. Acum, acest lucru este și mai aproape de pus în practică. „Am dat aprobare pentru certificatul de urbanism în acest sens (pentru demolare – n.r.). Eu m-am declarat de la început absolut de acord cu demolarea acestei clădiri care nu a fost niciodată monument, arată foarte rău și este în total dezacord cu toată arhitectura zonei, şi cu clădirea Liceului Electromotor de alături, şi cu clădirea primăriei”, a declarat primarul Nicolae Robu.

Edilul nu știe dacă imobilele vor fi demolate deodată, dar este sigur că va fi dispărea sub buldozere și actuala clădire în care funcționează ISJ Timiș. „Se va demola tot. Şi inspectoratul școlar. Nu ştiu dacă deodată, dar tot ce are în proprietate, pentru a-şi valorifica proprietatea la maximum”, mai spune Robu. Acesta susține, de asemenea, că a fost rezolvată problema sediului ISJ, care se va muta la fostul liceu agricol de pe Calea Aradului. În ceea ce privește cedarea unei bucăți de teren pentru lărgirea străzii 20 Decembrie, primarului nu-i rămâne decât… să spere. „Cu proprietarii, cei de la Fundația Caritatea, nu am mai avut nicio discuţie, trebuie să se ţină de cuvânt. Sigur că e dreptul lor să facă altfel, dar se descalifică în ochii mei dacă se va ajunge acolo. Au promis că vor ceda o parte din teren pentru a putea da un profil normal acestei străzi foarte importante, strada 20 Decembrie 1989”, a mai declarat Robu. Proprietarii terenului ar intenționa să ridice acolo un hotel de lux și un centru de conferințe.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Nicio șansă pentru Dumbrăvița la Voluntari. Bănățenii au intrat pe teren doar cu gândul să nu primească multe

De neînțeles comportarea Dumbrăviței din meciul de la Voluntari, unde a intrat să se apere.…

O oră ago

Un proiect câștigat de UVT va ajuta comunitatea din Dumbrăvița

Universitatea de Vest din Timișoara a reușit atragerea unei noi finanțări nerambursabile dedicate modernizării infrastructurii…

3 ore ago

Pe 13 decembrie va avea loc ediția din acest an a Concertului de Crăciun, de la Biserica Millennium

Tradiția va fi respectată și comunitatea italiană din Timișoara va organiza și în acest an…

3 ore ago

Centrul orașului Sânnicolau Mare va fi reabilitat, cu pest cinci milioane de euro

Zona centrală a orașului Sânnicolau Mare va fi modernizat cu fonduri europene. O piațetă modernă,…

4 ore ago

Cuplaj sportiv la Sala Constantin Jude. Meciuri de handbal și baschet

Urmează o dublă alb-violetă pe parchetul sălii “Olimpia”. Ziua de duminică se va transforma într-o…

4 ore ago

Vreme mai caldă decât normalul perioadei. Prognoza meteo pentru weekend

Vreme de toamnă în acest weekend, cu nori și ploi. Iarna se lasă așteptată și…

4 ore ago