Categories: Primăria Timişoara

Gata cu parcarea intre blocuri a microbuzelor si camionetelor! Cel putin teoretic

De câte ori ați ajuns acasă cu mașina, seara târziu, și ați constatat că în parcarea și așa neîncăpătoare a apărut o ditamai camioneta? Ba mai rău, vreun vehicul de intervenție n-a reușit să ajungă la destinație. Teoretic, acest lucru n-ar trebui să se mai întâmple, după ce, joi, consilierii locali au aprobat noi reguli de parcare.

O hotărâre de consiliu local din 2006 interzicea „staţionarea voluntară a vehiculelor cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 3,5 t pe drumurile publice şi terenurile aparţinând domeniului public sau privat ale municipiului Timişoara”. După ce s-a constatat că pe străduțele dintre blocuri au apărut tot mai multe camionete și microbuze, în plenul de joi a fost votată o hotărâre care schimbă puțin datele problemei. „Pe străzile din municipiul Timişoara, pe aleile dintre blocuri şi în parcajele aferente acestora, staţionările voluntare ale vehiculelor grele sunt extrem de frecvente. Astfel, un număr semnificativ de vehicule din această categorie sunt fie parcate la domiciliul şoferilor sau proprietarilor, fie sunt abandonate de multă vreme pe diverse artere (…) Acest fenomen reduce semnificativ capacitatea de circulaţie şi staţionare pe arterele rutiere, fiind o piedică în calea desfăşurării fluente şi în condiţii de siguranţă a traficului şi, de asemenea, produce poluare fonică în zonele rezidenţiale (…) De aceea se impune stabilirea unei norme cu caracter general asupra întregului oraş”, se precizează în referatul care însoțește proiectul.

Conform proiectului, de acum încolo va fi interzisă „staţionarea voluntară a vehiculelor cu o masă totală maximă autorizată mai mare de 1,9 t pentru transportul de marfă şi al vehiculelor care au mai mult de 9 locuri pe scaune”. Practic, este vorba despre camionete și microbuzele mari de transport persoane. Acestea nu vor mai putea parcate decât „în autobaze sau în locuri speciale destinate acestui scop semnalizate prin indicatoare sau marcaje”. Consilierul social-democrat Daniel Idolu a propus trei amendamente. „Hotărârea este foarte bună, dar trebuie anunțată la intrarea în oraș și în toate mijloacele media. De asemenea, ar trebui să existe o perioadă de grație de trei luni, în care să se dea numai avertismente, nu și amenzi. În plus, autobazele sunt un termen general, ar trebui să existe o anexă în care să fie precizat locul în care află acestea”, a spus Idolu.

Primarul Nicolae Robu s-a declarat în favoarea a două dintre ele, însă l-a respins categoric pe cel referitor la perioada de grație. „E plin de camionete pe străzile ănguste dintre blocuri, sunt parcate acolo mașini cu gabarit peste cel normal. Nu pot intra ambulanțele, pompierii.. S-au făcut nenumărate notificări, cetățenii se plâng deja…”, a spus edilul. S-a renunțat, în consecință, la acest amendament, celelalte două fiind aprobate. Ulterior a fost aprobat și proiectul în totalitatea sa. (sursa foto: www.viata-libera.ro)

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

SCM Poli, sub așteptări în Maramureș. Portarul Makaria, coșmarul alb-violeților

Un derby de tradiție al handbalului românesc s-a încheiat dezamăgitor pentru reprezentanta Banatului. Minaur Baia…

10 ore ago

Responsabilitățile agenților economici în domeniul protecției mediului și a gestionării deşeurilor, în dezbatere la CCIAT

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Timiş, în calitate de partener Enterprise Europe Network (EEN),…

17 ore ago

La Universitatea de Vest Timișoara va avea loc seria Conferințelor Prepascale

În acest an, Facultatea de Litere, Istorie, Filosofie și Teologie din cadrul Universității de Vest din…

17 ore ago

Noile trenuri poloneze Pesa vor circula pe ruta Arad – Timișoara – Caransebeș

La Timișoara, pe calea ferată vor circula și noile garnituri de tren realizate de polonezii…

17 ore ago

Lugojul nu a (mai) avut probleme la Cluj

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câștigat categoric la Cluj-Napoca, în minimum de seturi.…

18 ore ago

Cum i s-a urcat PSD-ului democrația la cap

Pe vremea crâncenului dar și obositului PSD, la final de trimandat Ion Iliescu, social-democrații au…

21 de ore ago