Categories: Zâmbete amare

Inchirierea BancPost, in logica fireasca a afacerilor imobiliare bulgaresti ale Primariei Timisoara

Municipalitatea va plăti 300.000 de euro către BancPost, în contul închirierii pe o perioadă de cinci ani a două etaje din imobilul aflat lângă primărie. Acolo vor fi probabil ascunși angajații care freacă menta și care nu-i lasă nici pe alții să muncească. Fiindcă, orice ar spune edilul Nicolae Robu, primăria poate funcționa la fel de bine (sau chiar mai bine?) și cu o jumătate din angajații actuali. Mă refer totuși la jumătatea „bună”, nu la cohorta de pile, amante, politruci sau pițipoance/pițiponci angajată și în timpul lui Ciuhandu, dar și în era Robu să stea toată ziua pe Facebook. Dar nu asta e discuția, în toate instituțiile statului sunt astfel de angajați, Primăria Timișoara nefăcând nici ea excepție de la regulă.

Aceeași primărie însă, e drept cu un alt primar, a vândut către BancPost terenul pe care s-a ridicat banca la o sumă minoră, iscând în epocă un mare scandal. Sumă oricum mult mai mică decât cea pe care acum o dă băncii. Nu mai spun că afacerea se face în condițiile în care aceeași primărie are destule imobile închiriate la prețuri jignitor de mici la varii firme, asociații sau persoane fizice. Nu se știe exact câte spații, fiindcă nu există o evidență în acest sens, lucru admis chiar de primarul Robu. (Poate primăria ar trebui să apeleze la Cârpaci sau alți samsari imobiliari, fiindcă aceștia au cu siguranță această evidență.) E adevărat, 60.000 de euro pe an nu este o sumă enormă, dar 300.000 de euro însemnă ceva în condițiile expuse mai sus.

Primăria Timișoara s-a „specializat” însă în astfel de afaceri imobiliare cu iz bulgăresc și nu mai trebuie să te mire nimic. Tranzacții păguboase care, de fiecare dată, au adus o mai mare sau mai mică gaură la bugetul local. Adică s-a cumpărat scump și s-a vândut ieftin. Dacă aceste afaceri erau făcute de o firmă privată, era de multă vreme în faliment. Să amintesc doar câteva. În 2008, primăria lui Ciuhandu vinde către firma SC Art pasajul din fața Operei. E vorba de firma care a ridicat fără autorizație monstruosul „acvariu” din Piața Operei. Suma tranzacției a fost de 190.000 de euro plus TVA, într-o perioadă de boom imobiliar, când cu acei bani puteai achiziționa eventual un apartament cu două camere în zona respectivă. În 2013, cu primar Nicolae Robu, primăria cumpără înapoi spațiul cu… 1,2 milioane de euro. E drept, nu cash, ci în terenuri evaluate la această sumă. Unii spun subevaluate, prețul corect fiind simțitor mai mare. (În paranteză fie spus, apropo de evaluări: când primăria cumpără, acestea sunt mai mari, iar când vinde sunt mai mici decât prețul corect.)

În luna mai 2011, primăria putea să cumpere Casa Muhle cu 100.000 de euro, dacă își exercita dreptul de preempțiune. Executivul lui Ciuhandu nici măcar n-a făcut cunoscut consiliului local această ofertă. La un moment dat, actuala administrație ar fi vrut să o (răs)cumpere. Țiganii au făcut prima ofertă: 1,5 milion de euro! Nu mai vorbesc că tot primăria lui Robu a vrut să vândă către PSD (s-a opus Petrică Folică) un imobil cu 100.000 de euro, imobil în care o societate a CLT investise 500.000 de euro. Și ar mai fi afacerea cu mallul, construit pe banii timișorenilor, fiindcă primaria a cumpărat în 2001, de la Iulius Mall, cu un milion de dolari, un teren cu care n-are ce face.

Sunt multe astfel de tranzacții din care are câștigat oricine în afară de municipalitate. Nici din greșeală nu s-a întâmplat ca, măcar o dată, primăria să cumpere ieftin și să vândă scump, ci doar invers. Mult timp s-a mers pe ideea că, lucrând cu bani publici, arareori te întreabă cineva de sănătate, lucru care, în ultima vreme, se întâmplă tot mai des. Revenind la închirierea spațiului de la BancPost, nu spun că ar fi ceva penal sau necurat la mijloc. Eventual, s-ar putea spune că e destul de straniu, având în vedere cele de mai sus. Și cred că totul e perfect legal, fiindcă altfel proiectul nu ar fi fost votat – nu-i așa? – de către consilierii PSD-iști, cunoscuți pentru probitatea lor. Fiindcă dacă nu ar fi vorba de această probitate arhicunoscută, unii ar fi spus că și-au dat votul contra autorizației pentru un club în Zona Stadion, în contul șefului lor de la municipiu, Sebastian Răducanu. Iar gurile rele spun că autorizația ar fi fost dată la limita legii sau chiar dincolo de ea…

Share
Published by
Ino Ardelean

Recent Posts

Un sfert din lucrările la noul Centru Școlar pentru Educație Incluzivă Dumitru Ciumăgeanu au fost realizate/VIDEO

Cu finanțare din PNRR, Consiliul Județean Timiș ridică la Giroc un nou sediu, modern, pentru…

12 ore ago

Primăria Timișoara caută depanatori și specialiști pentru întreținerea rețelei de date și voce, pentru 1,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană caută o firmă de specialitate care să se ocupe de rețeaua de date…

12 ore ago

A bătut un copil de 15 ani pentru lanțul de la gât! Acum își așteaptă pedeapsa

Tâlhărie în a doua zi de Crăciun! Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au reținut un…

14 ore ago

Cum arată lucrul la tunelurile de pe Margina – Holdea. Secretar de stat la Ministerul Transporturilor, în vizită pe șantier/VIDEO

Irinel Scrioșteanu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor, a vizitat șantierul tronsonului de autostradă dintre…

14 ore ago

Cum va fi vremea în ultimul weekend din 2025

După ce luna decembrie a fost mult mai caldă ca de obicei, cel puțin până…

17 ore ago

2025: anul în care improvizația s-a terminat

Lecții economice și politice dintr-un an ratat 2025 nu a fost anul crizelor spectaculoase. A…

19 ore ago