Teoria ca teoria, practica ne omoara: nu vom avea prea curand centru de legume-fructe in Timis

În primăvara lui 2014, ideea unui centru multifuncţional pentru legume şi fructe, dezvoltat de CJ Timiș și USAMVBT, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Csongrad, suna extraordinar. În vara lui 2015, totul a rămas în stadiul de… idee. Consilierul județean liberal Marian Constantin Vasile, unul dintre susținătorii proiectului, nu înțelege lipsa de reacție a CJ Timiș.

Era vorba, practic, despre un centru principal în Timişoara, şi două centre în județ, în zone recunoscute pentru calitatea legumelor și fructelor cultivate. Ideea era extrem de generoasă. „Centrul ar face în așa fel încât să poată fi valorificate legumele și fructele din județul Timiș, care au o calitate foarte bună, mai ales în anumite zone. La momentul actual, multe dintre ele se aruncă, sunt perisabile… ar fi două modalități de stocare a lor, pe termen scurt și pe termen mediu. Ar presupune o planificare a producției, pentru că am încuraja, în felul acesta, și înființarea asociațiilor de producători, care să știe exact ce să producă și pe ce suprafețe. Ei ar avea astfel o certitudine că nu aruncă marfa. Ar exista și un centru de planificare și verificare a calității, USAMVBT va oferi diverse servicii de specialitate, cum ar fi analize de laborator, certificare, branding al produselor”, spune consilierul județean liberal Marian Constantin Vasile, fost vicepreședinte al CJ și unul dintre marii susținători ai ideii acestui centru.

Proiectul era estimat la o valoare de 18 milioane de euro, iar judeţul Timiş ar urma să primească între 11 şi 12 milioane de euro, pe Programul de Cooperare Transfrontalieră România – Ungaria 2014-2020. Estimările fostului „vice” liberal al CJ Timiș erau foarte optimiste: proiectul ar fi putut demara în 2015, urmând a fi dus la bun sfârșit în doi sau trei ani. În momentul de față însă, lucrurile nu s-au mișcat deloc. „A fost preaprobat ca proiect strategic, cu alocare directă de fonduri, în aprilie 2014. Nu mai știu ce s-a întâmplat apoi în acea comisie de negociere, dar știu rezultatele. Programul nu mai prevede acum proiecte strategice, recunoscute direct de Comisia Europeană. În noiembrie 2014 s-a aprobat în plen un proiect pentru contractarea unui consultant care să întocmească documentația. Nici măcar nu a demarat procedura de achiziție. Dacă nu suntem în stare să concepem proiectul și, când se deschid liniile de finanțare, să fim printre primii care depunem, s-ar putea să avem probleme. Liniile de finanțare se vor deschide, probabil, în acest an”, spune liberalul. De ce nu se mișcă lucrurile? „Se pare că la Direcția de Investiții a CJ lucrurile nu merg bine, se codesc să lanseze licitația publică. După problemele de acum câțiva ani, cu proiectul de management al deșeurilor, oamenii s-au panicat și lucrurile nu prea mai merg. Ar mai fi o soluție, și anume predarea către ADETIM, să facă ei procedura de licitație, ei mai au niște proiecte în gestiune pe care le implementează cap-coadă”, susține acesta.

Șeful ADETIM, Sergiu Bălașa, recunoaște că, la nivel județean, lucrurile sunt în expectativă. „Avem în lucru un concept preliminar, așteptăm să se definitiveze programul pe care depunem proiectul. E adevărat că avem aprobarea de anul trecut, ne-am gândit că lucrurile se vor mișca pe program mai repede și am vrut să fim pregătiți. Va dura ceva (n.r. – până se finalizează documentația), între trei și șase luni pentru elaborarea studiului de fezabilitate. Cred că în 2016 vom depune cererea de finanțare cu documentația cerută pe program și va fi aprobată”, explică Bălașa. Șeful ADETIM admite că decizia de a aștepta atât de mult s-a făcut din precauție. „Am avut discuții la CJ, când este oportun să dăm drumul la procedura de contractare a documentației. Colegii mi-au spus că, pentru a nu ne asuma niciun risc, e bine să vedem întâi cum arată programul”, mai spune Sergiu Bălașa.

Share
Published by
Otilia Galescu

Recent Posts

Alfred Simonis anunță discuții cu Dominic Fritz pe tema impozitelor locale. Solicitarea: reducerea treptată a impozitării, an de an

La scurt timp după ce conducerea primăriei timișorene s-a văzut în fața faptului împlinit, proiectul…

3 ore ago

Primăria Timișoara scanează din aer, cu inteligența artificială, cimitirele din Timișoara

Primăria Timișoara scanează din aer, folosind inteligența artificială, cimitirele din Timișoara. Deși i s-a transmis…

3 ore ago

Carla’s Dreams va fi vedeta principală a spectacolului de Revelion la Timișoara în acest an

Carla’s Dreams va fi formația care le va cânta timișorenilor din Piața Operei la ora…

5 ore ago

Cât ne-au costat sclifoselile şi onoarea nereperată ale lui Marcel Ciolacu

Joi, Marcel Ciolacu s-a trezit asudat şi cu faţa la cearşaf. Probabil a visat peste…

5 ore ago

Spațiu redus în baie? Uite cum să alegi chiuveta și cabina de duș

Atunci când te confrunți cu provocarea renovării unei băi de dimensiuni reduse, fiecare centimetru contează.…

15 ore ago