Castelul Huniade, tot in reabilitare! Muzeul ramane inchis cel putin pana in 2017 / FOTO

Castelul Huniade este în reabilitare de mai mulți ani. După pauze, întârzieri și proiecte la care s-a renunțat, reprezentanții CJ Timiș spun că lucrurile au intrat pe făgașul normal. Prima parte a reabilitării ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului. Muzeul nu se va redeschide însă mai devreme de 2017.

După o mulțime de amânări, prima parte a proiectului de reabilitare a Castelului Huniade se apropie de final. Cel puțin asta susțin reprezentanții Consiliului Județean Timiș, conform cărora lucrarea este gata în proporție de 80%. „În 2012 a fost încheiat un contract de execuție și consolidare reparații între Muzeul Banatului și Constructim pentru colțul de nord-vest al clădirii, valoarea fiind de aproximativ 12 milioane de lei. Pe parcursul lucrării au apărut unele situații neprevăzute și astfel, în 2014, pe baza unei autorizație de construire în regim de urgență s-au făcut lucrări pentru punerea în siguranță a parții de imobil care era grav avariată. În 2015, pentru punerea în siguranță definitivă a consolidării clădirii, s-au făcut demersuri la Ministerul Culturii și s-a obținut un nou aviz privind modificarea de proiect și optimizarea proiectului inițial. S-a făcut un act adițional, s-a prelungit durata și valoarea inițială cu 2,5 milioane de lei”, a explicat vicepreședintele CJ Timiș, Călin Dobra. Acesta a precizat că termenul final pentru finalizarea acestei părți de proiect este 20 decembrie 2015.

Partea a doua a reabilitării stă încă sub semnul întrebării. La sfârșitul lui 2014, președintele CJ Timiș, Titu Bojin, a anunțat că se va renunța la proiectul pe fonduri europene, în valoare de 52 de milioane de lei, pentru că era prost făcut. „Avem posibilitatea de finalizare și de punere în circuitul turistic a Castelului Huniade, prin demararea unui nou proiect pe programul regional 2014 – 2020 care poate fi depus, începând de anul viitor, la ADR Vest. Sperăm să se obțină contractul de finanțare, existând o axă de finanțare pentru proiecte de patrimoniu cultural cu valoare maximă nerambursabilă de cinci milioane de euro”, a mai spus Dobra. Când s-ar deschide totuși muzeul pentru public? Nu mai devreme de sfârșitul lui 2017.

Share
Published by
Dariana Bratu

Recent Posts

SCM Timișoara vrea să organizeze turneul Final 4 al Cupei României

Clubul SCM a înaintat Federației Române de Handbal o ofertă de organizare a turneului final…

34 de minute ago

Săcălazul va avea, în premieră, creșă. La Moșnița va crește numărul de grupe funcționale

Două comune periurbane ale Timișoarei vor beneficia de susținere financiară în vederea oferirii de suport…

50 de minute ago

Douăzeci de noi locuri de parcare sunt amenajate în Piața Consiliul Europei

Terenul public aflat în fața clădirii cunoscute ca și Centrul Financiar-Bancar, din Piața Consiliul Europei,…

2 ore ago

O asociere de firme condusă de Construcții Erbașu va primi 211 milioane de lei pentru reabilitarea a 13 kilometri de rețea de termoficare

O asociere condusă de societatea Constucții Erbașu a fost declarată câștigătoare a contractului de modernizare…

2 ore ago

Trei regiuni istorice din România își consolidează colaborarea în cadrul rețelei IGCAT: parteneriat pentru promovarea națională prin gastronomie

Gastronomia ne „leagă” pe toți. Harghita, Banat și Dobrogea au oficializat semnarea unui Acord de…

3 ore ago

Asociația Prin Banat încheie proiectul Ambulanța pentru Monumente după cinci ani de activitate

Unul dintre cele mai apreciate proiecte de păstrare a patrimoniului, Ambulanța pentru Monumente, derulat în…

4 ore ago